Dan Petrescu continuă să scrie istorie pentru Kuban Krasnodar în prima ligă din Rusia. După disputarea a nouă etape, echipa „Bursucului” se clasează pe locul trei, cu 16 puncte, la un punct de liderul Lokomotiv Moscova, și la egalitate de puncte cu campioana en-titre, Zenit.
Omul care l-a adus pe Dan Petrescu la Kuban, impresarul Nicolae Pirnau, a declarat că patronul clubului este foarte încântat de munca românului.
„Oleg Mkrtchan l-a iubit din primul moment, încă din clipa în care ne-am așezat la negocieri mi-a zis că Petrescu are karma, va aduce succesele la Kuban. Până acum nu l-a dezamăgit, deși era destul de pesimist înaintea startului noului campionat. Mi-a spus că este conștient că prima ligă nu se compară cu eșalonul secund și că nu așteaptă minuni de la echipă, dar ar fi fericit ca in primul an să fie undeva pe la locul 10.
Mă bucur mult pentru parcursul de acum, pentru că se confirmă ce i-am spus din start lui Mkrtchan, că Dan Petrescu nu doar că îl va promova, ci în maximum trei ani va duce echipa în lupta pentru titlu”, a spus Nicolae Pirnau, conform Ziare.com
Nu doar finanțatorul echipei este încântat de munca lui „SuperDan”, fanii Kubanului sunt alături de antrenorul român și îi scandează numele la fiecare meci.
„Toată lumea îl iubește, deși nu este ca în alte țări, unde oamenii te opresc pe stradă și îți cer autografe. După fiecare meci, fanii îi strigă numele și îl aplaudă, iar Petrescu a știut să-i apropie, le mulțumește pentru susținere”, a mai declarat Pirnau.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER