Paul Anton a fost prezentat oficial la SD Ponferradina. Anunțul clubului din La Liga 2

paul anton ponferradina

Paul Anton a început oficial noua sa aventură și a fost prezentat la Ponferradina, club din La Liga 2. Mijlocașul s-a despărțit în urmă cu câteva zile de Dinamo și este gata să dea un restart carierei în Spania, în speranța că va reuși promovarea în primul eșalon iberic.

Fostul dinamovist a fost multă vreme neplătit în „Ștefan cel Mare”, iar pe final acidentat. În ultimele două luni situația sa a devenit cu adevărat un subiect principal de dezbatere pentru toată suflarea dinamovistă.

Paul Anton a fost prezentat la SD Ponferradina

„Mijlocașul Paul Anton este noul jucător al SD Ponferradina. Bine ai venit în El Bierzo” a fost anunțul făcut de clubul din regiunea El Bierzo, din provincia Leon.

Românul a semnat cu echipa de pe locul 1 în La Liga 2 din postura de jucător liber de contract și va fi coleg la Ponferradina cu un alt jucător de aceeași origine: Alexandru Pașcanu, împrumutat de la CFR Cluj.

Clubul spaniol a acumulat maximum de puncte posibil după trei etape disputat și nu concepe să nu lupte pentru a ajunge să se lupte cu coloșii Barcelona și Ream Madrid în stagiunea viitoare.

Paul Anton a fost adus la Dinamo de Cosmin Contra în „era” Pablo Cortacero. În doar câteva luni, situația sa și a colegilor a devenit un coșmar din cauza neplății salariilor. Sursa foto: SportPictures

„A fost o perioadă destul de grea, nu neapărat prim prisma faptului că nu am reușit să reziliez mai repede, ci mai degrabă că am fost accidentat și nu am putut să joc. Da, am renunțat la niște bani și am reușit să ajung la o înțelegere amiabilă. Din păcate, așa a fost situația. Comisiile nu au judecat mai repede cazul, s-au lungit foarte mult, așa că eram privat de perioada aceasta de transferuri.

Nu am vrut să o ratez, așa că am ajuns la o înțelegere amiabilă. Am pierdut foarte mult, dar este vorba de trecut. Nu mă mai uit în spate, nu regret nimic. A fost o experiență, o iau cu atare și sper să fi învățat foarte multe lucruri. Asta e o parte frumoasă din toată situația. În momentele dificile am reușit să legăm prietenii adevărate. Încă nu au ajuns băieții, sunt la ședință. Îi aștept. Le transmit că sunt foarte mândru că am putut să fac parte din grupul lor și am mare încredere în ei”, a declarat Paul Anton după despărțirea de Dinamo.

 

Publicat: 29 08. 2021, 01:15
Actualizat: 29 08. 2021, 01:16