„Pe urmele lui Ronaldo”
Gicu Grozav speră să ajungă peste câțiva ani să fie dorit pentru un transfer de Manchester United.
Gicu, cum este la Standard?
E fantastic pentru mine. Parcă este un vis. Diferența dintre fotbalul românesc și cel din Belgia este foarte mare, sunt extrem de fericit că sunt la un pas să semnez cu Standard. Eu am ajuns la un acord cu ei, acum numai cluburile trebuie să se mai înțeleagă.
Cum este Boloni?
Este un antrenor extraordinar. Sunt onorat că domnul Boloni dorește să mă transfere. Aștept acum să semnez contractul. Pentru mine nu contează banii, tot ce îmi doresc este să ajung să joc la Liege. Domnul Boloni m-a sfătuit să am încredere în mine, să fiu tupeist la amicale și meciuri.
Boloni l-a crescut și pe Cristiano Ronaldo, idolul tău…
Da, știu acest lucru. Eu aș dori să-i calc pe urme lui Ronaldo, să ajung peste câțiva ani la Manchester, formația din străinătate cu care țin. Și mai am un vis, un gând: aș vrea să joc peste câțiva ani împreună cu fratele meu, Ionuț, la o echipă de top din străinătate.
"Grozav e un tânăr foarte talentat, care cu puțină șansă poată ajunge la un nivel foarte înalt" – Ladislau Boloni, antrenor Standard
 Lucian DANCIU
Â