Pentru prima dată după mulți ani, un român se bate cu starurile Europei! Loc incredibil ocupat de Maxim într-un top cu cei mai buni 1351 de jucători

Alexandru Maxim se află pe un onorabil loc 27 dintr-un top care cuprinde cei mai buni jucători din primele cinci campionate ale Europei. În total, au fost luați în calcul nu mai puțin de 1351 de fotbaliști

Fostul mijlocaș al Pandurilor se află la cel mai bun sezon din carieră. Pentru România, asta înseamnă revenire unui „tricolor” în topurile celor mai buni din Europa. Maxim a devenit jucător de bază la VfB Stuttgart, acolo unde aproape toate fazele de atac îl includ. Cifrele adunate de român în acest început de sezon sunt impresionante.

Într-un top făcut de whoscored.com pentru primele 5 ligi ale Europei, cifrele lui Maxim i-au asigurat locul 27, peste jucători mult mai cunoscuți ca Tevez, Sanchez, Gerrard sau Fabregas. Pentru evoluțiile din campionat, Maxim a avut o medie a notelor de 7.71. Primele 3 locuri în acest clasament sunt ocupate de Ribery – nota 8.44, Lionel Messi – 8.34 și Cristiano Ronaldo – 8.23.

La Stuttgart, Maxim a avut 10 apariții, în care a reușit 4 goluri și 6 asissturi – printre cele mai multe din Europa. De asemenea, mijlocașul de 23 de ani a avut o medie de 1.2 șuturi pe poartă, pe meci și o rată de reușită a paselor de 75.8.

Publicat: 11 11. 2013, 21:06
Actualizat: 11 11. 2013, 21:07