Pentru tine, tată!
Cu numai câteva ore înaintea partidei cu AEK Atena, din Cupa UEFA, internaționalul român Cosmin Contra a aflat că tatăl său a încetat din viață, după o lungă suferință. Anunțat că va fi titular în linia defensivă a celor de la Getafe, “Guriță” și-a exprimat în mod expres dorința de a evolua împotriva grecilor, deși ar fi putut să plece încă de joi spre Timișoara. Și nu numai că a jucat, dar a și fost unul dintre protagoniștii partidei care a consfințit calificarea lui Getafe în optimile de finală ale competiției, madrilenii fiind singura reprezentantă a Spaniei rămasă în cursa pentru trofeu.
Evoluția lui Contra a fost una fără greșeală, fundașul de la Getafe fiind un adevărat metronom pe partea dreaptă a terenului, pendulând permanent între apărare și atac. A marcat un gol și a fost coautor la celelalte două reușite ale spaniolilor, fiind aclamat la scenă deschisă de toată lumea prezentă pe stadion. A fost notat cu calificative excelente în presa de profil din Spania și cu siguranță l-a făcut pe tatăl său să zâmbească mulțumit din ceruri.
Imediat după încheierea partidei, Contra a participat la o conferință de presă, ieri fiind așteptat de familie la Timișoara, orașul său natal. Astăzi vor avea loc funeraliile părintelui său.
Am hotărât să rămân și să fac un joc bun, pe care să i-l dedic lui. Așa am ales să-i mulțumesc
Cosmin Contra, fundaș Getafe