O ipoteză cu adevărat surprinzătoare a oferit ieri cotidianul italian Corriere dello Sport-Stadio în ceea ce privește perioada de recuperare a internaționalului român de la Fiorentina, Adrian Mutu, accidentat la ligamentele genunchiului în deplasarea de la Roma, în data de 24 februarie.
Prognoza medicală a fost de o lună, ceea ce ar însemna ca Mutu să revină pe gazon spre sfârșitul lunii martie, ratând opt jocuri ale echipei de club plus amicalul naționalei cu Rusia. Iată însă că prestigiosul cotidian din capitala Italiei scrie despre întoarcerea „Briliantului“ cu două săptămâni mai devreme, chiar la derby-ul toscan cu Siena, din 9 martie. Corriere dello Sport relatează despre intensitatea neașteptat de ridicată la care s-ar supune românul în cadrul programului de recuperare, în dorința de a-i redeveni mult mai repede util antrenorului Cesare Prandelli. Totul va depinde de modul în care va răspunde la efort genunchiul afectat al jucătorului, însă opiniile exprimate de către suporteri și specialiști converg spre ideea că Mutu nu trebuie să riște, pentru că altminteri ar putea suferi o recidivă, iar atunci chiar și participarea la Euro ar putea fi compromisă.
Reacțiile fanilor
Chiara Fenomenule, fii atent și nu risca nimic! Suntem aici, te așteptăm să revii, dar nu forța! Grande Adrian!!!!!!!!!
SololaFiorentina În 1998, după accidentarea de la meciul cu Milan, Batistuta a revenit mai repede decât se prevăzuse și nu a fost același ca la începutul campionatului. Trebuie ca Mutu să se odihnească.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER