Petre si Mărgăritescu vor juca Duminică

Între timp, după o supă de roșii și niște paste, Mărgăritescu, Florentin Petre și Pancu merg la hotelul unde vor sta în primele zile, până își vor primi casele. Acesta are patru stele și arată excelent, o clădire nouă, modernă, în contrast cu peisajul din jur, unde se construiește masiv. Zona este în refacere și probabil peste un an va arăta alt­fel. Hotelul este la doi pași de restaurantul clubului și la vreo zece minute de club și de baza de pregătire. „Hai, la odihnă, băieți, că diseară alergăm de ne ies ochii!”, spune Pancu, după ce află la că la ora 20:00 trebuie să fie echipați de antrenament. „Nea Giovani, să vorbești cu ăștia să nu mă bage duminică, mai am și eu nevoie de câteva zile de pregătire fizică bună, nu vreau să intru așa, până nu știu că-s gata de joc”. „Stai liniștit, Daniele, duminică ne bazăm pe Piticu’ și pe «China»!”, râde impresarul, iar jucătorii dau imediat replica: „Dacă demult era «Brescia rumena, las’ că acum facem aici «Cecenia rumena”.

Publicat: 10 07. 2008, 21:43