Petrescu este nemulțumit, dar legat de Dinamo: „Am o clauză pe care nu cred că ar plăti-o nimeni”
Antrenorul român Dan Petrescu nu se ferește să recunoască faptul că este nemulțumit de condițiile actuale de la Dinamo Moscova și că ia în calcul plecarea la una dintre echipele care îl ofertează. „Bursucul” nu a dezmințit propunerile venite dinspre țările arabe, dar spune că actualele clauze din angajamentul cu rușii fac ca acest lucru să fie aproape imposibil de realizat.
„Nu știu dacă rămân, pentru că în fotbal este posibil orice. Eu mai am doi ani de contract cu Dinamo, îl pot duce la capăt sau nu. Un club este ca o familie. Eu sper să-l duc la capăt, chiar dacă am niște pretenții care nu pot fi acceptate. Am o clauză în contractul cu ei, pe care nu cerd că o va plăti cineva.
Oferte din țările arabe? Este clar că nu iese fum fără foc. Indiferent unde sunt dorit, nu pot decât să mă bucur că se întâmplă asta. Desigur, mai sunt și unele nescrise. Am ajuns într-un moment prost la Dinamo Moscova, au plecat mulți jucători, au venit unii… Eu nu pot să antrenez decât ceea ce mi se pune la dispoziție. Îmi doresc performanță, mereu vreau mai mult de la viață. Urmăresc fotbaliști din România, dar în acest moment vreau doar oameni liberi de contract. Nu vreau să spun nimic despre vreun transfer din Liga I, mâine se va spune că vreau pe nu știu cine de la Steaua„, a spus Petrescu la DigiSport.