Campionatul rus este unul în care patronii sunt dispuși să schimbe antrenori foarte des. 13 din cele 16 echipe care joacă pe prima scenă a fotbalului rus și-au schimbat cel puțin o dată tehnicianul în actualul sezon
Vestea că Dan Petrescu și-a încheiat de comun acord angajamentul cu Dinamo Moscova nu a surprins pe nimeni. Presa rusă aflase încă de luni seară că soarta tehnicianului român este decisă, anunțând deja și numele înlocuitorului său, Stanislav Cercesov, antrenorul lui Amkar Perm. Singura problemă rămasă de discutat era însă cea a despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească Petrescu. Până la urmă, negocierile cu patronul echipei, Boris Rotenberg, au ajuns la un punct comun, iar miercuri, la ora 11:00, adică exact când presa rusă anunța discuții între Petrescu, Rotenberg și lotul de jucători, site-ul oficial al clubului moscovit anunța că Petrescu își reziliase contractul de comun acord cu conducerea clubului. O decizie surprinzătoare, având în vedere că Dinamo era în obiectiv, ocupând locul 4 în campionat, la trei puncte de locul 3, pe care se află ȚSKA.
„Un tiran pe bancă”
Cum a primit însă presa rusă demiterea antrenorului român? Maxim Maximov, editorialist la „Sport-Express”, a salutat mutarea șefilor lui Dinamo, considerând că Petrescu este „un antrenor tiran, care avea un comportament sălbatic pe bancă și care nu reușea să își pună în ordine atacul echipei”. Principalul motiv pentru rezilierea contractului lui Petrescu este, în opinia lui Maximov, lipsa capacității tehnicianului de 46 de ani de a manageria un vestiar plin de vedete, precum Kuranyi, Kokorin, Denisov sau Noboa a fost decisivă pentru decizia pe care oligarhul Boris Rotenberg a luat-o marți dimineață.
50,91% este procentajul victoriilor obținute de Petrescu pe banca lui Dinamo Moscova (27 de victorii în 55 de partide)
O poziție similară a avut-o și fostul internațional rus Evgeni Lovcev, care a evolua în naționala URSS între 1969 și 1977. „Când a preluat echipa, a găsit o echipă tânără, pe care a pus-o pe picioare din punct de vedere fizic. Odată cu schimbarea patronatului, au crescut și ambițiile. Însă Petrescu nu a înțeles că nu poate avea această atitudine cu jucători importanți. Vestiarul s-a transformat într-un mediu neplăcut, iar consecințele au venit normal”, a scris Lovcev în editorialul său din „Soviețki Sport”.
Dorinel Munteanu se numără printre antrenorii care au fost concediați în acest sezon în prima ligă rusă
13 echipe și-au schimbat antrenorii
Petrescu se poate considera însă o victimă a campionatului rus. Astfel, în acest sezon din Rusia, nu mai puțin de 13 din cele 16 echipe și-au schimbat antrenorii de-a lungul sezonului. Singurele formații care nu au efectuat modificări în actuala stagiune sunt Lokomotiv Moscova, liderul campionatului, ȚSKA Moscova și FC Rostov. În total în prima ligă rusă au existat 17 schimbări de antrenori, printre numele implicate fiind Luciano Spalletti (Zenit), Guus Hiddink (Anji Mahacikala), Valeri Karpin (Spartak Moscova) și Dorinel Munteanu (Kuban Krasnodar).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER