Pleacă Radu Ștefan de la Lazio?** Variante: Juventus, Inter sau Manchester City
Ștefan Radu câștigă în prezent doar 450.000 de euro pe sezon la
Lazio, iar contractul îi expiră în 2012. De teamă să nu-l piardă pe
român (dorit de alte echipe din Italia și de Manchester City),
Lazio i-a chemat pe reprezentanții fotbalistului, frații Becali,
să-i renegocieze contractul și salariul.
Deși la început a avut probleme de adaptare, Ștefan Radu a devenit
unul dintre cei mai importanți jucători de la Lazio: este titular
meci de meci, iar evoluțiile sale sunt apreciate de toată lumea.
Contractul românului cu italienii expiră în 2012, iar oficialii
laziali s-au grăbit să-i propună prelungirea și mărirea salariului.
Momentan, românul câștigă doar 450.000 de euro anual, dar Claudio
Lotito, președintele lui Lazio, s-a oferit să-i dubleze salariul
pentru a semna prelungirea acordului cu echipa din Roma.
Au cerut
1,5 milioane
Presa din Italia scrie că negocierile cu frații Becali vor fi dure,
întrucât aceștia nu s-au mulțumit cu oferta de un milion pe sezon
făcută de Lotito. Impresarii jucătorului au cerut 1,5 milioane de
euro pe stagiune. Este foarte posibil ca Lazio să accepte să
plătească salariul cerut de Radu pentru a nu risca să-l piardă în
2012. Fundașul român este dorit de Juventus și de Inter, dar are o
ofertă și de la Manchester City, unde ar primi un salariu chiar mai
mare decât cel dorit la Lazio.
Ștefan Radu a bifat ca
titular toate meciurile din noul sezon ale lui Lazio (lider în
Serie A)