„Poate Rapid mă salva”**

Atacantul român îi sfătuiește pe patronii Rapidului să nu renunțe din vară la trioul de pe banca tehnică format din Rada, Manea și Iencsi.

Știi care este întrebarea care te va urmări atâta timp cât vei juca afară?
Nu e greu de intuit. Dacă am să mă întorc la Rapid? Cu siguranță o voi face într-o zi. Tot timpul există un gând de a mă întoarce la Rapid. Acest club e în inima mea. Îmi doresc ca în cariera mea să mai joc la echipa de suflet.

Au fost discuții să te întorci în acest sezon?

Nu, dar cred că poate ar fi fost mai bine dacă aș fi revenit la Rapid în acest sezon, mai ales după decesul tatălui meu. Aș fi fost mai aproape de familia mea, poate mi-ar fi fost mai bine, dar asta e viața…

Fără bani, Rapid joacă bine. E poate un paradox?

(n.r. – zâmbește parcă pentru prima dată în timpul interviului) Mai degrabă farmecul vieții! Acum e o echipă bună, care și-a recăpătat pofta de a juca fotbal.

Pancu spunea că, din păcate, rapidiștilor nu li s-au acordat prea multe șanse să antreneze ei echipa…
Și are dreptate. Păi, uitați-vă ce fac rapidiștii mei, Rada, Manea și Iencsi! Acesta e Rapidul pe care îl recunosc. Întotdeauna îți trebuie un liant între echipă, conducere și suporteri.

„Ar fi o prostie să se renunțe la Rada“

Crezi că în tur, cu Peseiro, Rapid își pierduse identitatea?
Cred mai degrabă că ar fi avut mai multe șanse dacă lângă el stătea mereu un rapidist, care să îl îndrume.

Dacă în vară se renunță la Rada?
Mi s-ar părea cea mai mare prostie. Rada e unul dintre puținii rapidiști care au stat mereu lîngă echipă. Iar faptul că formația din Giulești joacă frumos, e în primul rind meritul său. Dacă aș fi fost eu președinte, i-aș fi prelungit fără dubii contractul, sîă se ocupe de echipă și din vară.

Rapid e de vânzare, dacă ai avea bani l-ai cumpăra?
Nu e ușor să fii patron la Rapid. Chiar dacă l-am mai criticat pe Copos, trebuie să recunoaștem că a avut și el unele merite în obținerea performanțelor. În tur s-a greșit mult când s-au adus foarte mulți jucători străini.



Deși traversează cea mai grea perioadă la echipa de club, suporterii lui Auxerre îl asaltează pe Nico pentru autografe, după fiecare meci

 

Publicat: 30 03. 2009, 09:07
Actualizat: 30 03. 2009, 09:14