POZA care i-a stricat imaginea lui Bănel!** Cum l-au ironizat francezii pe Nicoliță după transferul la Saint Etienne
Transferul lui Bănel Nicoliță la Saint-Etienne reprezintă nu doar un imens motiv de bucurie pentru fostul mijlocaș al Stelei, dar și un subiect generos pentru presa din Hexagon.
Intrigați de faptul că nu au reușit să găsească nicio picanterie despre viața fotbalistului în vârstă de 26 de ani, jurnaliștii francezi s-au legat de o poză făcută în urmă cu mai mulți ani și pe care au găsit-o pe una dintre rețelele de socializare, în care Bănel apărea alături de mama sa în pragul casei părintești.
În nota deja obișnuită în care presa franceză abordează subiectele referitoare la România, nici imaginea cu Nicoliță nu a scăpat de ironii, ziariștii de la Le 10 Sport făcând haz de situația materială precară a familiei fotbalistului de la acea vreme:
„Despre viața personală a lui Bănel Nicoliță nu pot fi găsite prea multe, dar noroc că există rețelele de socializare unde am putut vedea o poză personală a fotbalistului din care reies trei lucruri esențiale: îi plac terenurile deșertificate, se îmbracă în haine extra-largi și mama sa este mereu un umăr pe care se poate sprijini”.