PREMIERĂ‚ | Perla lui Hagi a jucat primul meci ca titular după ce a fost cumpărat de Chelsea. Cristi Manea, integralist pentru Mouscron în meciul cu Standard Liege

Critian Manea (18 ani) a fost în premieră titular la Mouscron, echipa la care a fost împrumutat de Chelsea. Fundașul dreapta a fost cumpărat de Chelsea de la Viitorul, în schimbul a 2,5 milioane de euro, în 2014. Românul a jucat prima repriză fundaș dreapta, apoi în flancul stâng.

Echipa sa a pierdut meciul cu Standard Liege, scor 3-0, iar fosta echipă antrenată de Mircea Rednic s-a apropiat la doar două lungimi de zona play-off-ului în campionatului din Belgia. Întrecerea din Belgia a servit drept model pentru Liga 1 la implementarea sistemului cu play-off și play-out.

Manea, cel mai tânăr jucător din istoria naționalei României, a debutat etapa trecută la Mouscron, fiind introdus în minutul 82 al partidei pierdute pe teren propriu cu Charleroi (0-1), în locul sârbului Nikola Aksentijevic. Se pare că prestația tânărului fundaș l-a convins pe tehnicianul belgienilor să îl introducă din nou în echipă, de data aceasta ca titular.

Manea a fost bucuros pentru debutul de săptămâna trecut și a transmis un mesaj pe contul său personal de Instagram.  „Sunt foarte bucuros pentru că am reușit să debutez pe prima scenă a fotbalului belgian. Este un pas important în cariera mea de fotbalist. Vreau să le mulțumesc pe această cale antrenorilor, colegilor, care m-au ajutat foarte mult și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc familiei, care la bine și la greu a fost alături de mine”, a postat Manea.

16 ani și 10 luni a avut Manea în momentul în care a debutat în tricoul echipei naționale, la 10 mai 2014, în amicalul cu Albania, devansând nume grele precum Grațian Sepi, Balaci și Kovacs.

Publicat: 27 12. 2015, 19:02
Actualizat: 27 12. 2015, 19:05