Ladislau Boloni (67 de ani) a plecat de la Antwerp, echipă pe care o antrena din 2017 și cu care a jucat în cupele europene., anunță presa locală.
Conform jurnaliștilor de la Gazet van Antwerpen, conducerea belgienilor încă n-a făcut anunțul oficial: „Am aflat asta dintr-o sursă sigură”, susțin ziariștii.
„Am reziliat contractul cu echipa, însă nu vreau să comentez motivele pentru care s-a ajuns la această situaţie”, a confirmat Ladislau Boloni pentru Telekom Sport.
De altfel, antrenorul român declara la începutul lunii trecute că nu crede că va mai avea viitor la Antwerp: „Nu cred că vom merge mai departe”, spunea atunci Boloni.
„Am ajuns la un punct în care următoarea etapă ar fi atacarea titlului, iar acest lucru reclamă o altă filosofie. Nu cred că putem progresa în acest moment”, a spus Boloni luna trecută.
În actualul sezon, declarat încheiat după 29 de etape, pe primul loc s-a clasat FC Bruges, cu 70 puncte, urmată de KAA Gent, 55 puncte, Sporting Charleroi, 54 puncte, Royal Antwerp FC, 53 puncte, etc.
Antrenorul român îl dorea urgent pe Răzvan Marin la Antwerp, însă avea concurență serioasă cu un alt club din Belgia: Club Brugge. Mijlocașul și-ar fi dorit să rămână la Ajax, dar evoluțiile sale nu i-au convins pe șefii echipei și cel mai probabil românul se va întoarce în Belgia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER