Presa din Arabia Saudită susține că Pițurcă va fi dat afară de la Al Ittihad. UPDATE | Oficialii clubului arab au declarat pentru ProSport că nu s-a discutat despre demiterea fostului selecționer
UPDATE: ProSport a contactat conducerea clubului Al Ittihad pentru a comenta pe marginea despărțirii de Victor Pițurcă. Oficialii arabi au infirmat informațiile oferite de presa din Arabia Saudită și susțin că îl sprijină în continuare pe fostul selecționer al României. Cei de la Al Ittihad ne-au comunicat că Pițurcă se pregătește să pentru cantonamentul pe care Al Ittihad îl va face în Italia și nu există riscul să fie demis.
De asemenea, nu s-a luat în calcul nici despărțirea de Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala, așa cum aawsat.com a anunțat.
Victor Pițurcă urmează să fie dat afară de la Al Ittihad. Membrii Consiliului de Administrație au decis să nu mai continue colaborarea cu fostul selecționer al României, susține presa din Arabia Saudită.
Al Ittihad a terminat doar pe locul patru în campionatul Arabiei Saudite, departe de pretențiile șefilor. Oficialii lui Al Ittihad și-au pus mari speranțe în Victor Pițurcă, pentru care a consumat resurse considerabile pentru a-l aduce în toamna lui 2014. Pițurcă a dezamăgit însă și la un moment dat a avut o serie de 8 meciuri fără succes.
O problemă pentru fostul selecționer a fost faptul că nu a reușit să-și apropie prea mult vestiarul. Lucrurile s-au mai stabilizat după ce au fost transferați Lukasz Szukala și Lucian Sânmărtean. Al Ittihad a reușit să lege șapte victorii, dar a fost prea puțin pentru a prinde măcar podiumul. Eliminarea din semifinalele Cupei Campionilor Arabiei Saudite a fost picătura care a umplut paharul.
Conform al-madina.com, membrii Consiliului de Administrație și-au dat acceptul pentru despărțirea de antrenorul român. Acum urmează să se negocieze termenii în care contractul va fi reziliat. Victor Pițurcă este cunoscut pentru faptul că își pune semnătura doar pe contracte solide, astfel că probabil vor exista negocieri pe marginea compensațiilor financiare.
Surprinzător este însă că oficialii lui Al Ittihad iau în calcul și despărțirea de Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala, în condițiile în care cei doi au avut jocuri foarte bune. Site-ul aawsat.com susține că situația celor doi urmează să fie discutată, dar sunt șanse mari aceștia să plece și ei, deoarece au fost aduși de Victor Pițurcă.