Presa din Italia anunță că Radu Ștefan e dorit de Napoli. Fundașul român ar putea evolua în Liga Campionilor

  • Napoli este gata să facă un ultim asalt pentru Radu Ștefan, iar șansele ca demersul acestora să fie unul încunat de succes sunt mari, anunță presa din Italia.

În ultimele șase luni s-a discutat intens despre posibilitatea ca fundașul român de 27 de ani să părăsească Cetatea Eternă pentru sudul Italiei, însă Lazio a ținut de fiecare dată la preț, oficialii clubului considerându-l pe apărător unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei.

Contactele dintre cele două părți au fost din ce în ce mai intense în zilele precedente, anunță Corriere della Sera, iar șansele să se ajungă la un numitor comun sunt mari. Napoli nu îl dorește doar pe fundașul român, ci și pe goalkeeper-ul de 31 de ani Federico Marchetti, astfel că gruparea lui Benitez va face, se pare, o ofertă comună pentru cei doi. Cota de piață a apărătorului român este de 10 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, dar șefii lui Lazio cer cel puțin 15. În măsura în care se va ajunge la un consens, Radu Ștefan are în sfârșit șansa să lupte pentru Liga Campionilor, Napoli ocupând la finalul sezonului locul trei.

A impresionat prin constanța sa

Ștefan Radu este un „produs” al celor de la Dinamo București, echipă pentru care a jucat în perioada 2004-2008 și a bifat 80 de meciuri, reușind să marcheze de două ori. În ianuarie 2008, Lazio l-a împrumutat pe Ștefan Radu din Ștefan cel Mare contra sumei de un milion de euro. În vara aceluiași an, italienii au plătit 3,5 milioane de euro pentru un transfer definitiv, iar evoluțiile ulterioare au fost unanim apreciate, acesta ajungând în momentul de față să fie vicecăpitanul echipei.

La gruparea romană, Radu a jucat în 163 de partide și a înscris trei goluri. Alături de Lazio, fundașul român a câștigat Cupa Italiei în 2009 și 2013 și Supercupa Italiei în 2009. La naționala României, Ștefan Radu a bifat 14 selecții, dar anul trecut a anunțat că nu va mai onora eventualele convocări.

Publicat: 11 08. 2014, 09:18
Actualizat: 12 08. 2014, 11:45