Presa din Italia laudă revenirea lui Mutu:** „S-a luptat ca un leu și a fost un pericol constant”

Revenirea atacantului român Adrian Mutu a fost apreciată de
presa italiană, care a scris că fotbalistul Fiorentinei „s-a luptat
ca un leu”, „a fost o bombă cu ceas” și „un pericol constant”, la
meciul cu echipa Catania, din etapa a IX-a a campionatului
Italiei.

În general românul a primit note cuprinse între 6 și 6,5 pentru
evoluția de duminică seară.

Site-ul violanews.com a notat cu Mutu a fost singurul care a
încercat să facă ceva: „În teren după nouă luni de
suspendare, și-a dovedit rapid pofta de gol, cu trei tentative în
primele zece minute. A muncit și pentru a ajuta apărarea. La
reluare a obosit, însă este singurul care a încercat să facă
ceva”.

Firenzeviola.it scrie că Mutu a fost o „bombă cu ceas ce a
început să ticăie imediat”. „Trei ocazii în primele zece
minute. Apoi și-a pierdut din incisivitate, dar nu și dorința de a
juca. S-a prezentat în mare formă, chiar dacă a lipsit nouă
luni”,
a notat sursa citată.

Pentru fiorentina.it, Adrian Mutu a luptat ca un leu, fiind cel
mai periculos jucător al Fiorentinei: „A revenit după nouă
luni, direct titular. A luptat ca un leu, a încercat totul, cu
siguranță a fost cel mai periculos. În repriza secundă trebuia
înlocuit”.

Firenzerepubblica.it a subliniat că Mutu nu este încă pregătit
sută la sută, dar are „calitate și viziune a jocului, iar
Fiorentina cu el în teren arată cu totul altfel”.

Agenția Calciomercato a precizat că Mutu a fost printre puținele
„lucruri pozitive” la Fiorentina la meicul de duminică, în timp ce
sportevai.it a notat drept „bună” revenirea românului după atâtea
luni.

Calciotoscano.it a notat: „Fenomenul a revenit, iar
Fiorentina a devenit mult mai periculoasă, Mutu fiind un pericol
constant”.

Mediafax

Publicat: 01 11. 2010, 09:00
Actualizat: 01 11. 2010, 09:01