Presa din Turcia face anunțul momentului: „Dennis Man a semnat cu Galatasaray!”

Dennis Man (Parma) e Valentin - Mihai Mihaila prima di una punizione durante Parma Calcio vs US Cremonese, Campionato di Calcio Serie BKT in Parma, Italia, 19 settembre 2021,Image: 632892767, License: Rights-managed, Restrictions: No Italy., Model Release: no, Credit line: Profimedia

Dennis Man e tot mai aproape de retrogradarea în Serie C cu Parma, însă acest lucru ar putea reprezenta un avantaj pe plan personal. Galatasaray stă la pândă, iar conform presei din Turcia românul ar fi semnat deja cu formația lui Fatih Terim.

Dennis Man (23 de ani) a avut un start foarte bun la Parma, după transferul de la FCSB, însă ulterior s-a stins și a mai rămas doar umbra fotbalistului care îi impresiona pe italieni la primele meciuri.

Cele 11 milioane de euro plătite de Parma celor de la FCSB pentru Man par să nu mai reprezinte mare lucru pentru noul antrenor al cruciaților, Giuseppe Iachini, care nu-l are la inimă pe Man.

„Man a semnat cu Galatasaray”

Cotidianul turc Fotomac anunță interesul lui Galatasaray pentru Dennis Man și anunță că românul ar fi semnat deja cu turcii.

„Man a semnat cu Galatasaray și de aceea nu mai forțează.”, au scris turcii de la Fotomac.

Captură din articolul scris în Fotomac

6 meciuri a jucat Dennis Man pentru Parma în 16 etape scurse din Serie B, reușind două goluri

Victor Becali, impresarul lui Dennis Man, a vorbit zilele trecute pentru ProSport despre Dennis Man și spunea că nu se pune problema unui transfer în acest moment.

„Lucrurile sunt clare. A fost o perioadă în care nu a intrat în planurile antrenorului, iar acum trebuie să demonstreze când intră pe teren. La fotbal așa este, trebuie să arăți pe gazon, când ești folosit, că ești bun.

Nu se pune problema să nu fie liniștit, nu sunt alte lucruri la mijloc. Despre o plecare în iarnă nu putem vorbi. Nimic nu se știe de acum, cine știe ce se va întâmpla peste o lună sau două.

Lucrurile se pot schimba de la zi la zi. Nimeni nu poate exclude asta, dar în acest moment nu putem vorbi despre un transfer. El trebuie să se concentreze la ce are de făcut pe teren”, a declarat Victor Becali pentru ProSport.

Dacă va merge la Galatasaray, Dennis Man va fi coleg cu românii Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău.

Publicat: 07 12. 2021, 10:51
Actualizat: 07 12. 2021, 10:53