Presa din Turcia îl ridică în slăvi pe Bourceanu. Ce a spus fostul căpitan al Stelei după prima victorie din 2014
Alexandru Bourceanu a evoluat titular în prima victorie din 2014 a echipei sale într-un meci oficial, scor 2-1 împotriva celor de la Kayserispor.
Trabzonspor s-a impus greu, echipa fiind nevoită să revină de la 0-1 la pauză. Jurnaliștii de la Fotomac l-au lăudat pe fostul căpitan al Stelei: „ales să joace în centrul liniei mediane, în absența lui Zokora, suspendat, Bourceanu a avut o evoluție remarcabilă”.
Mijlocașul român a spus imediat după meci că nu se află încă la nivelul pe care și-l dorește, dar speră ca în meciurile viitoare să își aducă mai mult aportul în jocul echipei sale.
„Am venit de puțină vreme la echipă. Știu că de la jucătorii abia transferați se așteaptă să aducă un plus. Am încercat să fac asta așa cum am crezut mai bine. Încă nu am jucat foarte bine, nu sunt la nivelul pe care mi-l doresc. Cred că abia când echipa a jucat bine, după pauză, și performanța mea individuală a crescut”, a spus Bourceanu după meci.
7 este locul pe care îl ocupă Trabzonspor în acest moment în Turcia