Presa portugheză: „Săpunaru e lent, nesigur și nervos”

Cu Săpunaru integralist, FC Porto a fost înfrântă acasă, 2-3, de Leixoes, formație ce în urmă cu trei sezoane evolua în liga a treia. Cristian Săpunaru a fost pus la zid de presa portugheză după înfrângerea surprinzătoare a „dragonilor“, 2-3 acasă, cu Leixoes. Integralist în defensiva lui Porto pe postul de fundaș dreapta, ex-rapidistul a fost considerat unul dintre cei mai slabi jucători ai partidei. Chiar dacă nu a gafat decisiv la nicio reușită a oaspeților, „Săpun“ a fost criticat în special pentru lipsa de implicare în faza ofensivă, dar și pentru câteva intrări la limita regulamentului.

„Cu el pe teren, Porto a avut trei fundași centrali. În alte partide, Săpunaru urca pe banda dreaptă și centra periculos, însă cu Leixoes a fost de nerecunoscut. A fost nervos și a faultat des în apropierea careului propriu“, a scris cotidianul A Bola. Nici O Jogo, ziarul de casă al campioanei, nu l-a iertat pe Săpunaru: „Lent, nesigur și nervos. Nu a fost mai slab decât Helton (n.r. – portarul), dar, chiar și așa, a reușit să-i enerveze destul pe fanii «dragonilor». Și dacă nu era de ajuns, Săpunaru a fost „urecheat“ indirect și de antrenorul Jesualdo Ferreira. „În această seară (n.r. – sâmbătă) am pierdut meritat. Leixoes a jucat mai bine și nu este un accident faptul că se află pe primul loc al clasamentului. Suntem în criză, și asta e din cauza faptului că apărarea noastră nu se ridică la evoluțiile din sezonul trecut“, a declarat Ferreira.

"Trebuie să ne revenim cât mai repede pentru că suntem pe punctul de a rata atât calificarea în optimile Ligii Campionilor, cât și campionatul." – Jesualdo Ferreira, antrenor FC Porto

Publicat: 26 10. 2008, 22:26
Actualizat: 27 10. 2008, 08:41