Presa scoțiană l-a descris în două cuvinte pe Ianis Hagi. Fotbalistului român nu o să îi placă deloc denumirea primită
Ianis Hagi a fost descris de presa scoțiană prin două cuvinte, iar fiului „Regelui” nu o să îi placă denumirea pe care a primit-o.
Mijlocașul român s-a întors la Glasgow Rangers, după ce împrumutul său la formația spaniolă Deportivo Alaves a ajuns la final.
Presa din Scoția l-a descris în două cuvinte pe Ianis Hagi, după ce nu a prins lotul pentru partida cu Hearts, 0-0
Campionatul Scoției a început, iar Glasgow Rangers a remizat, împotriva celor de la Hearts, în prima etapă a sezonului 2024 – 2025, pe „Tynecastle Park”, 0-0. Din lotul vicecampioanei Scoției a lipsit Ianis Hagi, care nu a făcut deplasarea. Mai mult, presa din Regatul Unit l-a numit pe jucător „omul dispărut” din planurile lui Philippe Clement.
Absența mijlocașului român a fost observată de către presa din Scoția, care a subliniat că Ianis Hagi este aproape de a se despărți de Glasgow Rangers, deși contractul său cu Rangers mai este valabil pentru încă doi ani.
„Între timp, omul dispărut Ianis Hagi părea să sugereze că aventura sa la Rangers a ajuns acum la sfârșit. Internaționalul român – care a jucat pentru țara sa la Euro 2024 – a trecut printr-o perioadă chinuitoare sub formă de împrumut la Alaves sezonul trecut și a fost puternic legat de o întoarcere la fostul club Fiorentina în ultimele zile.
Conducătorul de joc mai are doi ani din contractul actual, dar nu pare să facă parte din planurile lui Philippe Clement”, au scris jurnaliștii scoțieni de la Daily Record.
- Pentru prima reprezentativă a României, Ianis Hagi a strâns 39 de selecții și a marcat cinci goluri.
- În sezonul precedent, mijlocașul român a evoluat în 28 de partide, a marcat două goluri și a oferit tot atâtea pase decisive.
- Cota de piață a lui Ianis Hagi este de 2.8 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Ianis Hagi, fără oferte concrete, dar cu gândul la plecare
Ianis Hagi ar dori să plece de la Rangers, însă jurnaliștii scoțieni au dezvăluit că niciun club nu este decis să-l cumpere în acest moment pe român, chiar dacă s-a vorbit despre un interes al celor de la Fiorentina și Fenerbahce. Fiul „Regelui” rămâne să se antreneze la alături de formația de pe stadionul „Ibrox”.
„Un alt jucător care este posibil să plece este Ianis Hagi, care a fost, de asemenea, lăsat în afara echipei de UCL. Fiorentina și Fenerbahce au fost ambele legate de playmaker, dar el este încă la Auchenhowie cu niciun transfer la orizont deocamdată”, conform aceleiași publicații britanice menționată anterior.