Președintele Comisiei Antidoping a Federației Italiene:** „Încă sper la o suspendare de 3 luni pentru Mutu”
Giuseppe Capua, președintele Comisiei Antidoping din Federația
Italiană nu-și pierde speranța că Mutu s-ar putea alege doar cu o
pedeapsă ușoară. Caupa merge în continuare pe varianta unei
suspendări de trei luni, în ciuda faptului că Mutu a ieșit pozitiv
și pentru a doua oară.
„Din nou pozitiv? E normal ca substanța să fie încă în
sânge, e un proces biochimic normal. Oricum, e o imprudență, o
stupiditate comisă de Mutu. Sper pentru o sancțiune de trei luni,
există șanse. Sibutramina este un stimulent,
astfel că intră în categoria substanțelor interzise al căror consum
se sancționează cu trei luni. Un an sau patru?
Vreau să fiu optimist și să sper la o sancțiune ușoară”, a
declarat Capua, la Radio Toscana, citat de firenzeviola.it.
Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină și în urma unui
control antidoping efectuat pe data de 20 ianuarie, după meciul
Lazio – Fiorentina, din Cupa Italiei, în care jucătorul român a
marcat două goluri, a anunțat, astăzi, Comitetului Olimpic Italian
(CONI).
Acest anunț intervine după cel de joi, care preciza că atacantul
echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv tot cu
sibutramină, în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie
2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei.