Președintele Comisiei Antidoping a Federației Italiene:** „Mutu poate scăpa cu 3 luni, nu e recidivist”
În urma unui control antidoping efectuat la finalul meciului
Fiorentina-Bari, Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină
și conform primelor informații, atacantul Fiorentinei risca o
suspendare de până la 4 ani.
„Briliantul” a primit totuși o veste bună azi, din partea
președintelui Comisiei Antidoping a Federației Italiane de Fotbal,
Giuseppe Capua: suspendarea ar putea dura doar 3 luni!
„Partea pozitivă este faptul că recidiva s-ar putea să
nu existe. În sensul că, testul realizat la timpul său în Anglia
era unul dispus de societatea respectivă, deci din punct de vedere
juridic ar putea să nu intre în contextul controalelor care se fac
în Italia. Deci s-ar putea să existe portițe pentru a nu asocia
acest tip de analize celor deja verificate în Anglia. Deci din
punct de vedere birocratic să spunem, de natura juridică, ar putea
fi diferențe, iar sactiunea ar putea fi mai lejeră. Cred că ar
putea fi trei luni de descalificare”, a spus Giuseppe
Capua, președintele Comisiei Antidoping a Federației Italiane de
Fotbal.
Atacantul român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv cu
sibutramină, ar putea să demonstreze că nu e recidivist și că
primul său test pozitiv din carieră, pe vremea când evolua la
Chelsea, a venit în urma unui abuz din partea clubului londonez,
informează presa italiană.
„Noutatea situației lui Mutu, depistat pozitiv cu
sibutramină după meciul Fiorentina-Bari, de la 10 ianuarie, este
faptul că jucătorul român se află în fața a două posibilități.
Poate dovedi că prima sa suspendare pentru dopaj, ce i-a fost
dictată când juca la Chelsea, a venit ca urmare a unui abuz.
Altfel, Mutu va suporta în caz de recidivă toate consecințele
aferente. Și nu sunt puține”, notează cotidianul Corriere
dello Sport.
Potrivit site-ului sportnews24.it, Mutu ar putea încerca să
arate că testul antidoping efectuat de Chelsea nu includea și
analiza pentru detectarea cocainei: „Jucătorul român poate
în fapt dovedi că testul antidoping neanunțat efectuat la Chelsea
nu prevedea analiza pentru detectarea cocainei, lucru care a fost
însă făcut. În acest caz, jucătorul ar putea fi acuzat doar de
comportament necinstit pentru episodul din Anglia”.
Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la
finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea
Londra. Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de
la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a
renunțat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce
jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control
antidoping, iar clubul din Premier League a decis să ceară la FIFA
despăgubiri internaționalului român.
Corriere dello Sport notează că, în cazul în care va putea
demonstra că nu este vorba de o recidivă, Mutu riscă o suspendare
de cel mult un an: „În primul caz de utilizare a
sibutraminei, ar putea fi, probabil, un proces pentru neglijență și
o condamnare care variază de la o simplă admonestare până la
suspendarea de maxim un an. În a doua situație, jucătorul formației
Fiorentina riscă o suspendare între unul și patru ani. Ceea ce în
practică ar înseamna să spună adio fotbalului fotbalului”,
menționează Corriere dello Sport.