Primele laude la adresa lui Adi Popa: „I-a dat un examen sever fundașului stânga al lui Wolverhampton!” Ce a scris Daily Mail

Adi Popa a debutat ca titular pentru Reading în victoria cu 2-1 în fața lui Wolverhampton și a reușit să impresioneze. Presa engleză apreciază evoluția jucătorului transferat de la FCSB. Popa a fost înlocuit în minutul 63.

Pentru prima dată de la transferula Reading, Popa a jucat din primul minut. Jaap Stam i-a dat un tricou de titular pentru meciul cu Wolverhampton și mijlocașul de 28 de ani n-a dezamăgit. Ba dimpotrivă. Popa a fost foarte activ pe flancul drept și a construit mai multe acțiuni periculoase.

Internaționalul român i-a dat mult de muncă lui George Saville, fundașul stânga al lui Wolverhampton, care a avut probleme în a-l marca. Evoluția bună a lui Adi Popa a fost scoasă în evidență și cronica meciului făcută de Daily Mail:

„Când Reading s-a aventurat în atac, principalul pericol a venit de la Adi Popa, pe partea lor dreaptă. Debutant ca titular după transferul de la Steaua, românul și-a folosit din plin abilitățile sale și i-a dat fundașului stânga, George Saville, un examen sever”, au scris ziariștii de la Daily Mail.

În partea a doua, Adi Popa a dat semne de oboseală din cauza efortului depus în prima parte a meciului și a fost înlocuit în minutul 63, cu Meite. Mijlocașul român a fost felicitat de suporteri și colegi pentru evoluția din primul său meci ca titular.

Publicat: 05 03. 2017, 17:43
Actualizat: 05 03. 2017, 18:04