Ștefan Popescu a început fotbalul la vârsta de opt ani, la clubul privat Noua Generație din Iași. Antrenorul care l-a descoperit pe Popescu spune că fostul său elev avea încă de mic toate calitățile pentru a ajunge un mare jucător. Pe lângă talent, el se diferenția față de colegii săi printr-o voință de fier. „A venit la clubul Noua Generație împreună cu tatăl său, la grupa mea de copii născuți în 1993, iar primele antrenamente le-am făcut pe un teren de bitum, la baza Poliției. A ieșit în evidență încă de atunci. Era cam firav, dar avea calități. Avea forță, viteză, era muncitor și modest. Chiar dacă îl mai certai, stătea cu capul plecat și încerca să se corecteze. Se vedea că vrea să progreseze”, își amintește Sorin Ștefan.
În timp, antrenorul a fost nevoit să-l avanseze la o grupă mai mare pe Popescu, datorită calităților sale: „L-am folosit în scurt timp la o grupă mai mare. Se pusese la punct și cu tehnica, era iute”.
Ștefan a plecat de la Noua Generație după patru ani. „A participat la o acțiune organizată de Gică Popescu și atunci a fost remarcat. Ienei spunea atunci că a fost descoperit noul Roberto Carlos, întrucât avea un stâng foarte bun”, a spus Sorin Ștefan. De la școala lui Gică Popescu, jucătorul a ajuns la Roma, în urmă cu doi ani.
ALȚI TINERI jucători ROMÂNI DIN ITALIA Nume Post Ani Echipă Laurențiu Brănescu portar 18 Juventus Adrian Stoian mijlocaș 20 Bari Sergiu Suciu mijlocaș 21 Torino Florentin Matei mijlocaș 18 Cesena Dumitru Nicolae atacant 20 Empoli Fabian Himcinschi atacant 18 Empoli Constantin Țâră atacant 17 Udinese
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER