Primul avertisment al belgienilor pentru Ianis Hagi: „Ați investit mult și nu obțineți niciun randament”
Directorul sportiv al clubului Genk, Dimitri de Conde, a vorbit pentru revista Foot Magazine despre transferul lui Ianis Hagi în Belgia.
Oficialul campioanei Belgiei a spus că se așteaptă să apară critici, atunci când randamentul lui Ianis nu va fi cel mai bun: „Noi am avut un contact în noiembrie, dar nu l-am putut concretiza, fiindcă îi mai aveam pe Pozuelo și Malinovski.
După aceea, m-am temut că nu-l putem transfera, fiindcă intraseră în cursă alte cluburi mai bogate, dar jucătorul e cel care a luat decizia. Ianis are personalitate. Este capabil să aleagă singur și nu dorea deloc să meargă la un club mare ca să fie împrumutat imediat la altă echipă.
Este un fotbalist de creație, în stare să pună în orice moment un coechipier în situație să înscrie. Sunt convins că are multe calități, deși, când lucrurile vor merge ceva mai puțin bine, vom auzi inevitabil pe unii spunând: >”, a spus Dimitri de Conde, pentru Foot Magazine, citat de Telekom Sport.
Dimitri de Conde este același care a spus că suma de transfer în cazul lui Ianis este de 4 milioane de euro, iar astfel a stârnit furia lui Gheorghe Hagi: „Eu nu pot să vorbesc. Avem o clauză în contract. Atunci, el să plătească”.
Ianis Hagi a cucerit deja un trofeu cu Genk
Genk a învins-o pe Mechelen cu 3-0 în Supercupa Belgiei, dar Ianis Hagi n-a apucat să joace, fiind lăsat pe bancă pe toată durata partidei. Mijlocașul care a preluat tricoul cu numărul 23 nu este pus la punct cu pregătirea fizică, după parcursul la EURO 2019 U21.