Transferat în această săptămână de Anderlecht de la Steaua, pentru trei milioane de euro și alte 500.000 sub formă de bonus, Alex Chipciu a intrat rapid în pâine și a ieșit șifonat din antrenamentul de vineri
Presa belgiană scrie că fostul mijlocaș al Stelei s-a lovit la cap, după o ciocnire cu coechipierul Youri Tielemans, și a fost nevoit să iasă din antrenament. Imediat, Chipciu a fost transportat la spital pentru a face un control amănunțit, iar doctorii l-au asigurat că problema nu este una gravă și că va putea debuta pentru Anderlecht în meciul de marți, cu FK Rostov, din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Chipciu are, totuși, șanse mici să fie titular în meciul cu FK Rostov. Românul a debutat deja pentru Anderlecht într-un meci amical cu olandezii de la Heerenveen, dar antrenorul Rene Weiler a avertizat că mijlocașul are nevoie de timp pentru a-și cunoaște noii colegi și a se integra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER