Primul transfer din 2012!** Monitorizat de „U” Cluj, Oțelul, Vaslui și Rapid, un internațional de tineret pleacă în Grecia
2012 a adus prima bucurie pentru mijlocașul Ciprian Selagea (21 de ani). Șefii divizionarei secunde FC Bihor s-au înțeles cu grecii de la Panionios Athens pentru împrumutul jucătorului până la finele sezonului.
„Mi-am dorit mult să joc în străinatate, iar acum vreau să profit la maxim de această șansă. E o experiență nouă pentru mine, Panionios e un club important unde am ocazia să mă afirm”, a declarat Selagea, internaționalul de tineret efectuând zilele trecute testele medicale la noua sa echipă.
În prezent, Panionios ocupa locul 11 în prima liga din Grecia, campionat unde activeaza alți doi români: antrenorul Laszlo Bölöni și mijlocașul Costin Lazăr (ambii la PAOK).
Selagea este unul dintre cei mai de perspectivă mijlocași din fotbalul românesc. A jucat constant la loturile de juniori, fiind titular indiscutabil la Naționala Under 19, pentru care a marcat 4 goluri în 25 de meciuri. Recent, a intrat și în vederile lui Emil Săndoi, selecționerul Naționalei de Tineret a României.
În tur, Selagea a evoluat în tricoul orădenilor, unde a ajuns în urmă cu un an de la FC Unirea Alba Iulia, echipă pentru care a bifat 12 jocuri în prima ligă, reușind o „dublă” de senzație împotriva Universității Craiova (2010). Mai multe cluburi importante din Liga I, printre care Vaslui, U Cluj, Oțelul și Rapid, îl monitorizează pe mijlocașul deținut de FC Bihor.
2 promovări în Liga I a reușit Ciprian Selagea, cu Unirea Alba Iulia (2009) și FC Bihor (2011)
100 de mii de euro e cota lui Selagea, potrivit www.transfermarkt.de