Primul transfer din „era Lucescu” la Zenit! Il Luce se bate cu Leicester pentru un fotbalist din Serie A

Antrenorul român Mircea Lucescu, în vârstă de 70 de ani, a parafat o înțelegere valabilă două sezoane cu formația rusă, Zenit Sankt Petersburg, și și-a fixat deja prima țintă pentru următoarea perioadă de transferuri, fundașul Jeison Murillo de la Inter, anunță ziarul columbian Publimetro.

Plecat de la Șahtior după 12 sezoane în care a cucerit nu mai puțin de 22 de trofee, Mircea Lucescu va încerca să-i readucă pe ruși în Liga Campionilor, după ce formația la care evoluează, printre alții, brazilianul Hulk, a terminat sezonul pe locul al treilea și va evolua doar în Europa League.

Sursa citată notează faptul că, lângă vedetele deja prezente la Sankt Petersburg, s-ar putea alătura și Jeison Murillo, transferat de Inter în vara anului trecut. „Exista doi mari pețitori pentru Murillo. Pe de-o parte este Leicester, din Anglia, dar și Zenit, din Rusia”, scriu cei de la Publimetro.

Achiziționat de Internazionale Milano în schimbul a opt milioane de euro de la Granada, Murillo este evaluat acum la 20 de milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.de. În acest sezon, fundașul columbian a evoluat în 35 de partide, reușind să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă în tricoul lui Inter.

Publicat: 25 05. 2016, 09:31
Actualizat: 25 05. 2016, 09:32