Președintele grupării Internazionale Milano, Massimo Moratti, a declarat că își dorește să completeze lotul antrenat de Rafael Benitez cu un fundaș stânga, deși jucătorul român Cristian Chivu s-a descurcat bine pe acest post, informează Eurosport Italia.
„Vrem să completăm lotul cu un fundaș stânga, deși Chivu s-a descurcat bine. Urmărim piața jucătorilor, deși nu e ușor„, a spus Moratti.
Cristian Chivu a câștigat, sezonul precedent, în tricoul formației Internazionale Milano, Liga Campionilor, campionatul și Cupa Italiei. La începutul anului, Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formația Chievo, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaționalul român a fost scos de pe teren pe targă și a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanța la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenții chirurgicale reușite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom și pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă. După numai 40 de zile de la operație, Chivu și-a reluat antrenamentele la Inter și s-a antrenat o perioadă cu o cască de protecție. Chivu a revenit pe teren, la 24 martie după o pauză de 77 de zile, în meciul câștigat de Inter Milano, pe teren propriu, cu Livorno (3-0), în etapa a XXX-a a campionatului Italiei. Chivu a evoluat titular în finala Ligii Campionilor, câștigată de Internazionale Milano în fața formației Bayern Munchen, scor 2-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER