Probleme pentru Mirel Rădoi! Românul s-a accidentat la genunchi

Mirel Rădoi s-a accidentat la meciul cu Al Ahli, pierdut cu 1-0 săptămâna trecută, iar testele medicale nu i-au adus cea mai bună veste. Mijlocașul român are o afecțiune la genunchi și va sta departe de teren aproximativ 6 săptămâni. Românul a avut însă emoții după lovitura primită la genunchi.

Rădoi a avut în trecut grave probleme la ambii genunchi, lucru care i-a împiedicat ascensiunea pe vreama când era la Steaua. Fostul internațional român era în acea perioadă monitorizat de mai multe echipe importante din Europa de Vest, însă accidentările suferite la genunchi i-au blocat drumul spre un campionat puternic.

Publicat: 30 11. 2013, 22:42
Actualizat: 30 11. 2013, 22:43