Aventura lui Mirel Rădoi la Al Ahli a durat doar jumătate de an, anunță DolceSport, care notează că fundașul în vârstă de 33 de ani a ajuns la un acord cu oficialii clubului în ceea ce privește despărțirea pe cale amiabilă. Fostul căpitan din Ghencea mai avea contract până în vara lui 2016.
Mirel Rădoi nu a fost nici măcar rezervă la ultimul meci jucat de arabi, alimentându-se astfel zvonurile care îl dădeau ca și transferat la un alt club. Fostul căpitan al Stelei se afla în conflict cu suporterii echipei, dar și conducătorii îi reproșau că nu dă randamentul pe care îl așteptau având în vedere salariul său foarte mare.
O variantă pentru Rădoi ar fi Steaua, Valeriu Argăseală confirmând deja că finul lui Becali are mereu ușa deschisă în Ghencea, dar cel mai probabil acesta va dori să își găsească un alt angajament în zona Golfului, pe bani mulți. La arabi, Rădoi a mai jucat la Al Ain și Al Hilal.
„Rădoi poate veni oricând la Steaua. Mirel e un simbol adevărat, a fost mereu iubit în Ghencea„ Valeriu Argăseală, acum două săptămâni
3 titluri de campion are Rădoi în tricoul Stelei: 2000-2001, 2004-2005, 2005-2006
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER