Radu de top
Plecat la Lazio în iarna trecută, fostul dinamovist Ștefan Radu a reușit să se impună într-unul dintre cele mai dificile campionate din lume, Serie A.
Radu a fost utilizat cel mai des pe postul de fundaș stânga de către antrenorul Delio Rossi, dar în câteva partide a fost folosit și în zona centrală a defensivei. Constanța în evoluții a românului nu a rămas neobservată de oamenii de specialitate din fotbalul italian, iar ancheta celui mai prestigios cotidian din Peninsulă, Gazzetta dello Sport, l-a adus în lumina reflectoarelor într-un unsprezece al celor mai buni jucători până în 23 de ani, din care nu lipsesc nume importante, precum brazilianul Pato, slovacul Hamsik sau argentinienii Lavezzi și Zarate. Interesant este doar faptul că formula aleasă de Gazzetta, un 3-4-3 foarte ofensiv, îl distribuie pe român pe partea dreaptă, rol interpretat doar o dată la „laziali“, de forță majoră. Iată cum arată echipa ideală under 23 a Serie A în versiunea Gazzettei: Curci – ȘTEFAN RADU, Rossettini, Criscito – Isla, Montolivo, Hamsik, De Ceglie – Pato, Lavezzi, Zarate. Pe lista rezervelor figurează Coda, Kolarov (coechipier cu Radu), Dzemaili, Nocerino, Acquafresca sau Menez, dar nu fac parte alți jucători considerați de mare viitor, precum Giovinco sau Balotelli, din cauza numărului mic de meciuri jucate.
Dică, pe lista decepțiilor
Dacă prezența lui Radu e o surpriză plăcută, cea a lui Nicolae Dică pe lista de rezerve a decepțiilor în viziunea site-ului Goal.com este una care nu surprinde, câtă vreme fostul stelist a luat mai mult loc în tribună la meciurile Cataniei. Echipa „ideală” e alcătuită din Campagnolo – N. Frey, Loria, Riise – Quaresma, Poulsen, Almiron, A. Mancini – Șevcenko, Larrivey, Paladino.
10 partide a jucat Ștefan Radu pentru Lazio în acest sezon, în Serie A și Cupa Italiei