Radu Drăgușin a greșit decisiv în meciul contra Atalantei și a interzis Salernitanei a cincea victorie la rând în Serie A | VIDEO
Salernitana a încheiat la egalitate împotriva celor de la Atalanta, scor 1-1, într-o partidă disputată în cadrul etapei cu numărul 35 din Serie A.
Din cauza acestui egal, formația aflată în lupta pentru retrogradare a încheiat forma excelentă în care se afla, având patru victorii la rând până azi.
Salernitana a condus până în minutul 88, când Marco Pasalici jucătorul Atalantei a marcat, din cauza unei greșeli a tânărului fundaș român Radu Drăgușin.
Radu Drăgușin a greșit decisiv în meciul contra Atalantei
Echipa la care este împrumutat fotbalistul lui Juventus a reușit să deschidă scorul în minutul 27 datorită golului lui Ederson Lourenco și se părea că Salernitana se îndreaptă spre al cincilea succes la rând în Serie A.
Totuși, cu doar două minute înainte fluierului final, Radu Drăgușin a greșit decisiv. Abia intrat pe teren, cu doar trei minute înainte, fundașul român l-a ținut în joc pe Mario Pasalic, care s-a demarcat perfect și a marcat pentru 1-1.
Din cauza greșelii lui Drăgușin, Salernitana a rămas pe loc de retrogradare, poziția 18, cu doar 26 de puncte, fiind la două lungimi distanță de Cagliari, formația lui Răzvan Marin.
La gazde, mijlocașul român, Valentin Mihăilă a fost rezervă neutilizată, Gasperini, antrenorul celor de la Atalanta, neavând încredere în calitățile acestuia.
Atalanta rămâne pe locul 8 cu 56 de puncte, fără prea mari șanse să prindă locurile de cupe europene, având doar o victorie în ultimele cinci partide disputate în Serie A.
3,5 milioane de euro este cota actuală a lui Radu Drăgușin, potrivit transfermarkt.com
Doar 6 partide a adunat în tricoul Salernitanei fundașul central, de la venirea acestuia la echipă în iarnă
Vezi video cu gafa aici.