„Radu Drăgușin e varianta B”. Gazzetta dello Sport a scris despre transferul iernii
Gazzetta dello Sport a scris care sunt șansele ca Radu Drăgușin să revină în Serie A chiar din această iarnă.
În ultima vreme s-a tot vorbit despre plecarea lui Radu Drăgușin de la Tottenham, formație la care nu este titular incontestabil și nici nu primește prea multe șanse din partea antrenorului. Echipe de top precum Inter Milano, Napoli sau Juventus s-au interesat de serviciile românului încă de la începutul anului atunci când a preferat să se transfere în Premier League.
Fundașul român, varianta B pentru Juventus
Juventus Torino este formația italiană care a pornit în căutarea unui înlocuitor pentru Gleison Bremer, fundașul brazilian fiind indisponibil în următoarele luni din cauza unei accidentări grave. Radu Drăgușin s-ar afla pe lista posibilor înlocuitori, dar nu e în fruntea listei.
Jucătorul dorit de Thiago Motta este slovacul Milan Skriniar care evoluează în prezent la PSG. Internaționalul slovac a ajuns la PSG anul trecut, dar nu s-a impus în primul „11” și în acest sezon a bifat doar trei apariții pentru gruparea pariziană. Astfel, Skriniar, jucător care a mai evoluat timp de 6 sezoane la rivala Inter Milano, ar putea reveni în Serie A, după doar un an de pauză.
Impresarul lui Drăgușin nu a purtat discuții cu Juventus
Florin Manea, impresarul fundașului român de la Tottenham, a dezvăluit că Juventus nu a luat legătura cu el sau cu jucătorul, astfel că o posibilă mutare la Juventus ar avea șanse aproape nule să se producă în această iarnă. El a dat de înțeles că Radu Drăgușin e fericit la Spurs și se luptă să prindă un loc în primul „11” pentru restul sezonului.
„Radu a făcut un meci grozav cu Manchester City și acum este concentrat pe restul sezonului. Vrea să se descurce bine la Tottenham. Aflu asta din ziarele italiene, sincer nu știu nimic despre asta. Cu Juventus, în ceea ce mă privește, nu au existat contacte. Ca întotdeauna în aceste cazuri, ultimul cuvânt îl are clubul de care aparține, dar băiatul este fericit aici la Tottenham”, a spus Florin Manea, potrivit tuttojuve.
Juventus l-a avut avut în propria pepinieră pe Radu Drăgușin, dar jucătorul a fost lăsat să plece în vara anului trecut la Genoa, în schimbul sumei de 9,7 milioane de euro. Un an mai târziu, Genoa a încasat 25 de milioane de euro pentru mutarea românului la Spurs. Pentru torinezi, Radu Drăgușin a bifat doar patru meciuri, iar o revenire în Serie A i-ar costa scump pe italieni dat fiind faptul că Tottenham nu va renunța prea ușor la un jucător cu potențial uriaș.