Presa britanică a scris din nou despre transferul lui Radu Drăgușin de la Tottenham în Serie A.
Radu Drăgușin a fost titular în ultimele săptămâni la Tottenham. Internaționalul român este singura opțiune din centrul defensivei lui Spurs, după accidentările fundașilor de bază, însă Ange Postecoglou așteaptă noi întăriri în această iarnă fiind nemulțumit de prestațiile fundașului. Britanicii au notat despre șansele pe care Radu Drăgușin le mai are să prindă un loc de titular, dar și despre interesul celor de la Fiorentina.
În ultimele zile s-a vehiculat că Fiorentina ar fi pe urmele fundașului român, transferat de Tottenham la începutul acestui an. Britanicii au scris despre tânărul jucător despre care au precizat că „se teme de viitorul său în nordul Londrei, după ce au apărut zvonuri despre transferurile de 35 de milioane de lire sterline pregătite în ianuarie”.
Radu Drăgușin a avut o prestație foarte slabă în ultimele meciuri, iar în „thriller-ul” cu Liverpool a făcut parte din tactica lui Arne Slot, așa cum a recunoscut-o chiar unul dintre jucătorii liderului din Premier League, fiind identificat ca veriga slabă din defensiva lui Ange Postecoglou.
Ziarul de casă al londonezilor anunță că Radu Drăgușin are șansa să refuze orice posibilă ofertă și să lupte pentru locul de titular sub comanda lui Postecoglou, demonstrând că are puterea mentală să gestioneze bine lucrurile la cel mai înalt nivel. Clubul are probleme mari în defensivă, astfel că plecarea românului va fi greu de negociat, dar odată cu revenirea jucătorilor de bază, va duce din nou o luptă pentru locul de titular.
„Drăgușin și-a făcut un nume jucând la Genoa, în Italia. Așadar, dacă un club italian și mai mare ar face un pas înainte și își va arăta interesul, ar fi de înțeles dacă românul ar fi tentat de o mutare, mai ales având în vedere criticile primite de la sosirea în Premier League. Totuși, Drăgușin are șansa de a refuza plecarea în Italia și de a lupta pentru locul său sub comanda lui Ange Postecoglou, iar în acest fel să-și demonstreze puterea mentală”, au notat englezii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER