Radu Drăgușin, lecție pentru fotbaliștii tineri din România: „Nu îmi place să vorbesc de rău, dar se mulțumesc cu puțin. Nu există!” | VIDEO

Radu Drăgușin, fundașul central român în vârstă de 21 de ani de la Genoa, a fost prezent în România, la deschiderea restaurantului fratelui său și a vorbit, printre altele, despre jucătorii tineri și despre echipa națională.

Radu Drăgușin, lecție pentru fotbaliștii tineri din România

Radu Drăgușin a explicat care este problema jucătorilor tineri care nu reușesc în străinătate și și-a exprimat încrederea că echipa națională a României va ajunge la EURO la finalul actualei campanii de calificare.

„Ne așteaptă un campionat dificil. Da, eu o să rămân la Genoa, voi continua la Genoa acest an. Eu vreau să mă dezvolt, vreau să evoluez cât mai mult, vreau să fiu cât mai bun în fiecare zi și să îmi dezvolt cariera.

Pentru mine, Italia înseamnă locul în care eu am intrat în fotbalul mare, locul în care eu am învățat majoritatea lucrurilor pe care eu le știu acum din fotbal. Este o țară în care eu mă simt foarte bine și care îmi place.

(n.r. despre faptul că mulți tineri pleacă din România și nu reușesc în străinătate) Părerea mea este că totul pleacă de la mentalitate, de la felul în care te antrenezi, de la felul în care îți gestionezi viața extrasportivă, dar mai ales cea sportivă. Totul pleacă de la alimentație, de la antrenamente, de la somn, de la dietă și toate lucrurile astea sunt un cumul pe care dacă le faci nu ai cum să nu ajungi… Mie nu îmi place să vorbesc de rău, dar părerea mea este că unii fotbaliști tineri români se mulțumesc cu puțin. În momentul în care poate pleacă în afară sau poate prind o echipă bună, se văd realizați în viață, se văd că și-au atins maximul potențial, dar credeți-mă că nu există acest lucru. Mereu poți să devii mai bun, mereu poți să fii o versiune mai bună a ta, iar dacă vrei să ajungi și să reușești cu adevărat în viață trebuie să tinzi mereu să crești.

(n.r. despre meciurile naționalei din septembrie) Două meciuri importante, două meciuri pe care o să le abordăm cât se poate de bine, de serios și sunt sigur că vom reuși două meciuri bune și vom lua cele șase puncte. (n.r. Mergem la EURO?) Da, eu sunt foarte încrezător și am încredere în toți cei din echipa națională că vor pune fiecare osul la bătaie și vom ajunge la EURO. Este un vis pentru orice jucător”, a spus Radu Drăgușin, la deschiderea restaurantului fratelui său.

Publicat: 24 07. 2023, 22:08