Radu Ștefan, peste Chivu!** Fundașul lazial, în TOP 10 cei mai buni fundași din Italia!

Radu Ștefan a uimit în acest sezon Italia cu evoluțiile sale
constant bune. Chiar dacă Lazio are emoții în ceea ce privește
retrogradarea, fundașul român a fost permanent lăudat pentru
prestațiile sale de pe teren și cota sa a crescut
exponențial.

Internaționalul român a fost inclus într-un top select al celor mai
tari 10 fundași din Serie A, campionatul pentru care defensiva este
o adevărată religie. Într-un top alcătuit de Castrol, Ștefan îl
devansează pe Cristi Chivu, dar și pe alți fundași cu nume din
campionatul italian: Oddo, Zambrotta, Cannavaro, Grosso, Zebina sau
Juan. De notat că Inter-ul lui Mourinho, echipă care a anihilat
complet cea mai spectaculoasă echipă din lume, Barcelona, are
selectați trei jucători în acest top, doi dintre ei chiar pe
podium.

Adus în 2008 de la Dinamo, pentru o sumă de 5 milioane de euro,
internaționalul român poate părăsi Olimpico pentru o formație mult
mai mare, contra unei sume duble de bani. Manchester City, prin
vocea tehnicianului Mancini și-a arătat interesul pentru apărătorul
român, dar și Milan și Bayern Munchen sunt pe fir.

26 de
meciuri a jucat Radu Ștefan pentru Lazio în acest sezon din Serie
A

Acesta este top 10-ul celor mai buni fundași din
Italia:

1. Alessandro Nesta (AC Milan)

2. Maicon (Inter)

3. Walter Samuel (Inter)

4. Lucio (Inter)

5. Giorgio Chellini (Juventus)

6. Per Kroldrup (Fiorentina)

7. Thiago Silva (AC Milan)

8. Nicolas Burdisso (AS Roma)

9. Lorenzo De Silvestri (Fiorentina)

10. Radu Stefan (Lazio)

Lucescu mizează pe
el

Radu Ștefan și-a câștigat un loc în echipa națională cu ultimele
sale prestații și are un culoar favorabil pentru a se impune în
acest an în primul ’11’ al României. Fotbalistul lui Lazio are
avantajul vârstei (23 de ani), dar și cel al polivalenței. Poate
juca oricând și pe postul de fundaș stânga, acolo unde Raț și Neșu
sunt singurele soluții deocamdată.

Publicat: 01 05. 2010, 10:16
Actualizat: 01 05. 2010, 10:49