Rangers, decizie dură în cazul lui Ianis Hagi! Îi prelungeşte doar dacă îi taie salariul, deşi nu e în TOP 5 cele mai mari

Rangers, decizie dură în cazul lui Ianis Hagi! Îi prelungeşte doar dacă îi taie salariul, deşi nu e în TOP 5 cele mai mari
Sursa foto: Profimedia, 3.01.2025
  • Publicat:

Ianis Hagi poate rămâne liber de contract, dacă nu își micșorează salariul de la Rangers, chiar dacă nu se află în TOP 5 cei mai bine plătiți jucători.

Mijlocașul român în vârstă de 26 de ani mai are contract cu Rangers până în 2026, iar speculațiile în privința prelungirii contractului încep să apară. Philippe Clement vrea să îl păstreze la Rangers pe Ianis Hagi, însă internaționalul român ar fi nevoit să aibă parte de o tăiere salarială importantă pentru a putea rămâne pe Ibrox.

Ianis Hagi, nevoit să renunțe la o sumă de bani imporantă pentru a rămâne la Rangers 

Ianis Hagi nu a fost folosit la începutul sezonului de Philippe Clement din cauza unei clauze conform căreia Hagi ar fi trebuit să primească o sumă de bani la salariu dacă ar fi jucat meciul cu numărul 100 pentru clubul scoțian, iar fotbalistul a renunțat în cele din urmă la aceasta. Înțelegerea curentă expiră la finalul stagiunii viitoare, iar tehnicianul belgian a sugerat faptul că Hagi va fi nevoit să renunțe la o sumă de bani din actualul contract pentru a putea fi păstrat de Rangers.

Mailsport înțelege că Rangers NU vor activa opțiunea de prelungire a contractului lui Hagi pentru încă un an în această vară la salariul său actual, ceea ce înseamnă că el va deveni jucător liber în iunie. Clement ar dori ca Hagi să rămână în Glasgow, dar recunoaște că acest lucru ar putea fi imposibil în funcție de cerințele mijlocașului”, au scris cei de la Daily Record.

„Vor exista discuții”, spune Philippe Clement despre prelungirea contractului lui Ianis Hagi 

Clement a declarat recent că vor exista negocieri între cele două tabere pentru a ajunge la un consens, unul în care Ianis Hagi să aibă un salariu mult mai mic decât cel pe care îl primește în prezent pentru a putea continua la Rangers.

Ianis va fi la finalul contractului în acest sezon, așa că vor fi negocieri pentru a vedea dacă este posibil sau nu să rămână. Nu am nici cea mai mică idee despre ce cifre are Ianis în minte sau clubul. Deci, vor exista discuții între ei. Desigur, sunt mulțumit de modul în care Ianis evoluează.

Știam despre el deja, dar a existat o situație înainte de începutul sezonului care nu a fost sub controlul meu. Sunt fericit că, după discuții cu clubul, toată lumea a fost dispusă, din partea lui și din partea noastră, să pună apă în vin, să ajungă împreună la o soluție. Este clar că acest lucru a fost foarte benefic pentru echipă”, a declarat Clement, conforn sursei precizate anterior.

Alex Oroianu / Autor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×