„Rapid, imprevizibil, captivant. E una dintre cele mai prețioase bijuterii”. Un tânăr jucător român i-a dat pe spate pe italieni! Marchează pe bandă rulantă și laudele curg: „Creșterea sa e uimitoare”
Claudiu Micovschi (18 ani) le-a luat ochii jurnaliștilor italieni, care i-au dedicat un material amplu în care i-au lăudat calitățile. Internaționalul român Under 19 joacă la echipa a doua a celor de la Genoa, iar cuvintele frumoase la adresa sa încep să curgă!
Format de Luceafărul Oradea, Micovschi a ajuns la Genoa Primavera în urmă cu trei sezoane și, de atunci, a avut evoluții din ce în ce mai apreciate, care l-au transformat într-o prezență constantă la loturile de juniori ale României. Mijlocaș ofensiv înzestrat, capabil să joace atât în flancul stâng al linie ofensive, cât și în centru, Micovschi are parte de o descriere frumoasă din partea site-ului italian gazamercato.it: „Rapid, imprevizibil, captivant. Claudiu Micovschi este una dintre cele mai prețioase bijuterii din curtea lui Genoa”, scriu italienii, care-l compară pe Micovschi cu Pietro Pellegri, fotbalist care, la doar 17 ani, a adus nu mai puțin de 21 de milioane de euro în conturile celor de la Genoa, ca urmare a unui transfer în Franța, la AS Monaco.
Împrumutat inițial la Verona, Micovschi a marcat 15 goluri și a oferit patru pase decisive în cele 26 de meciuri jucate pentru echipa de tineret a lui Genoa, iar performanțele sale i-au dat pe spate pe jurnaliștii italieni: „Performanțele lui s-au îmbunătățit în ultimele două sezoane și l-au făcut unul dintre punctele de referință din curtea lui Genoa. Antrenorul Carlo Sabatini (n. red – tehnicianul de la Genoa U19) pariază pe el și l-a educat să fie un jucător cinic. Iar el reușește să combine exact cum trebuie tehnica excelentă cu abilitățile fizice importante pe care le are. Creșterea sa e uimitoare!”, mai scriu cei de la gazzamercato.it.
Pe val în Italia, Micovschi a fost convocat de selecționerul Adrian Boingiu pentru meciurile de la Turul de Elită, dar nu a început niciodată ca titular, intrând doar pe parcurs. În linia ofensivă, Boingiu l-a preferat ca atacant fie pe Andrei Sîntean, de la Slavia Praga, fie pe dinamovistul Robert Moldoveanu, în timp ce flancul stâng a fost asigurat de Alex Mățan, puștiul-minune al Viitorului.
125.000 de euro e cota de piață a lui Micovschi, care se poate lăuda cu 15 goluri înscrise în acest sezon pentru Genoa Primavera: 11 în campionatul de tineret, două în Cupă și două în Cupa Ligii pentru tineret.