Rareș Ilie a debutat pentru Nice în amicalul cu AS Roma. Lucien Favre l-a trimis pe teren din primul minut, iar în repriza a doua i-a schimbat postul
Rareș Ilie și-a făcut debutul pentru OGC Nice, formație care l-a transferat de la Rapid în schimbul a aproximativ 5 milioane de euro. Extrema de 19 ani a fost trimisă pe teren încă din primul minut de către tehnicianul Lucien Favre și a avut o evoluție bună pentru prima partidă în tricoul echipei din Ligue 1.
Românul a purtat tricoul cu numărul 18 și a evoluat în banda stângă în prima parte a jocului. Chiar dacă a fost vizibilă lipsa relațiilor de joc cu colegii săi, Rareș Ilie a reușit câteva incursiuni de notat pe flancul stâng și a arătat multă dorință de a demonstra.
În prima repriză, Ilie și-a trecut în cont unica ocazie de gol, șutând cu piciorul drept, fără probleme pentru portarul giallorossilor.
Rareș Ilie a debutat la OGC Nice. Lucien Favre l-a trimis titular în amicalul cu AS Roma, scor final 1-1
„Le Gym” a fost cea care a deschis scorul prin atacantul Billal Brahimi în minutul 42, după ce a speculat plasamentul greșit al lui Matias Vina. Algerianul l-a executat simplu pe Mile Svillar, și el surprins de faza reușită de francezi.
După revenirea de la cabine, Rareș Ilie a fost utilizat în spatele atacantului, iar în minutul 82 a părăsit terenul. Italienii au marcat după un autogol al lui Lemina (min. 55), care a deviat total eronat cu capul, după o centrare a lui Rick Karsdorp.
Partida disputată la Albufeira, Portugalia, a fost ultima din cantonament atât pentru OGC Nice cât și pentru formația pregătită de Jose Mourinho.
Echipele de start din amicalul AS Roma – OGC Nice 1-1:
AS Roma (3-4-2-1): Svilar; Karsdorp, Smalling, Kumbulla; Spinazzola, Matic, Veretout, Vina; Zaniolo, Perez; Shomurodov. Antrenor. Jose Mourinho.
Rezerve: Rui Patricio, Boer, Celik, Mancini, Ibanez, Tripi, Bove, Zalewski, Cristante, Faticanti, Ivkovic, El Shaarawy, Pellegrini, Volpato, Abraham, Felix.
Nice (4-2-3-1): Bulka; Atal, Todibo, Dante, Bard, Rosario, Lemina, Stengs, C. Maurice, Ilie, Brahimi.
Rezerve.: Boulhendi, Daniliuc, Lotomba, Mendy, Nahounou, Trouillet, Schneiderlin, Bouanani, Traore, Belahyane, Da Cunha, Gouiri.
Antrenor: Lucien Favre.