Italienii și-au prezentat scuzele pentru criticile aduse lui Ciprian Tătărușanu, portarul român în vârstă de 37 de ani al lui AC Milan, în acest sezon.
Cotat la 600 de mii de euro de către Transfermarkt, Ciprian Tătărușanu a jucat 16 meciuri pentru AC Milan în acest sezon din Serie A, unul în Cupa Italiei și cinci în Liga Campionilor.
De cele mai multe ori, după meciurile în care a fost titularizat de către antrenorul Stefano Pioli, Ciprian Tătărușanu a fost criticat de către suporteri și de către presa italiană pentru prestația sa și pentru golurile încasate în poarta lui AC Milan.
Acum, italienii au analizat mai bine situația și au ajuns la concluzia că Ciprian Tătărușanu nu este principalul vinovat pentru înfrângerile suferite de către AC Milan.
„A fost un moment, chiar destul de lung, când majoritatea suporterilor rossoneri îl idenficau pe portarul de rezervă, Ciprian Tătarușanu, drept principalul vinovat al momentului negativ, cel survenit la începutul anului.
În mod clar suntem cu toții de acord asupra diferenței mari care există între portarul francez și Ciprian, dar ultimele meciuri cu Fiorentina, Salernitana și Udinese au scos la iveală o realitate dură: doar 5 victorii în 2023, o medie de puncte în campionat pentru retrogradare, dar, mai presus de toate, un joc plin de hibe și o soliditate defensivă care nu se mai văde (cu excepția unor situații sporadice).
Accidentarea lui «Magic Mike», în esență, a ascuns pur și simplu defectele pe care această echipă le poartă de la începutul sezonului. Părerile suporterilor, acum, sunt împărțite între cei care dau vina pe antrenor și cei care dau vina pe conducere. Cu siguranță, putem spune că singurul lucru corect ar fi să-i prezentăm scuzele lui Tătărușanu”, a notat publicația acmilaninside.com.
Pe data de 9 februarie, Ciprian Tătărușanu a împlinit vârsta de 37 de ani, iar AC Milan l-a sărbătorit printr-o postare pe rețelele sociale.
Suporterii nu l-au iertat însă nici de ziua lui. Aceștia au avut comentarii răutăcioase la adresa portarului român.
„Are aceeași mobilitate ca bunica mea… Oh, tocmai am transmis cele mai dure urări”, „Nu ești de vină, Ciprian! Cine te-a adus la AC Milan este de vină”, „Te rog, nu mai juca”, „Va fi înlocuit, cel puțin de ziua lui?”, au fost câteva dintre reacțiile internauților.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER