Răsturnare de situație pentru Ianis Hagi, după ce a anunțat unde va juca din vară! Verdictul categoric a venit din Scoția
După ce Ianis Hagi (25 de ani) a anunțat unde va juca din vară, verdictul categoric a venit din partea scoțienilor.
Ianis Hagi a intrat în minutul 54 al partidei amicale dintre România și Columbia, iar fiul „Regelui” a marcat în poarta sud-americanilor. Reușita lui le-a adus aminte comentatorilor columbieni de golul marcat de tatăl său, la Cupa Mondială din 1994.
Răsturnare de situație pentru Ianis Hagi, după ce a anunțat unde va juca din vară! Verdictul categoric a venit din Scoția
După prestația lui Ianis Hagi din ultimul meci al „tricolorilor”, presa din Scoția a vorbit despre revenirea fotbalistului la Rangers. Jurnaliștii din Regat sunt convinși că mijlocașul poate să se impună pe Ibrox, iar formația din Glasgow, ar trebui „să țină cu dinții” de el.
„Ianis Hagi poate să fie omul de bază al lui Clement (n.r. antrenorul celor de la Rangers). Ceea ce este impresionant, însă, este modul în care continuă să fie un atu pentru țara sa.
Intrat de pe banca de rezerve în meciul amical contra Columbiei, Ianis Hagi a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce din diferență.
Transferul său de 4 milioane de lire sterline rămâne una dintre cele mai valoroase mutări ale lui Rangers. Ianis Hagi nu ar trebui să fie vândut.
Sezonul viitor, Hagi o să întărească atacul cu siguranță. Faptul că poate folosi ambele picioare înseamnă că se simte la fel de confortabil în interior, ceea ce îi eliberează mai mult spațiu.
Fiecare jucător are prețul său, dar, Rangers nu ar trebui să se grăbească să vândă un jucător care are atât calitatea, cât și ritmul de lucru pe care Hagi îl aduce unei echipe”, scrie publicația Rangers News.
- Contractul lui Ianis Hagi cu gruparea de pe Ibrox este valabil până în vara anului 2026.
Ianis Hagi vrea să rămână în Spania:„Iubesc totul în Spania”
Într-un interviu acordat publicației iberice, Marca, mijlocașul celor de la Deportivo Alaves a dezvăluit că se simte de minune în țara peninsulară, iar La Liga este campionatul său preferat. Mai mult, Ianis Hagi și-a exprimat dorința de a continua în Spania.
„Iubesc nivelul din La Liga, iubesc totul în Spania: echipele, competiția dintre jucători și echipe, presiunea care există aici.
Simt că este campionatul în care pot avea cel mai mare succes și în care îmi pot arăta toate calitățile. Este liga pe care am urmărit-o de când eram copil și a fost mereu visul meu să fiu aici. Sunt aici acum și vreau să fiu aici mult timp!
(n.r. Te vezi aici în viitor, peste un an?) Da, sunt acolo unde vreau să fiu. Este fotbalul în care vreau să cresc, este fotbalul care cred că poate debloca versiunea mea cea mai bună. Sunt aici de doar 6-7 luni și deja simt că sunt un jucător mai bun, cresc în fiecare zi, la antrenamente și la jocuri. Simt că progresez în fiecare zi și cred că în viitorul apropiat voi arăta tuturor cine sunt”, a declarat Ianis Hagi, potrivit Marca.
Fiul „Regelui”, cea mai mare notă în amicalul de lux cu Columbia
Deși România a pierdut partida cu Columbia, 2-3, notele „tricolorilor” au fost surprinzătoare. Toți jucătorii introduși pe teren de Edi Iordănescu au primit note de trecere, iar șase fotbaliști români au luat peste nota 7, conform Sofascore.
Același site a apreciat că Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător care a evoluat în amicalul de gală, oferindu-i nota 8. Cel mai bun din tabăra columbienilor, John Arias, a primit nota 7.8.