Răsturnare incredibilă de situație în cazul lui Florin Niță, după ce și-a anunțat plecarea de la Gaziantep! S-a trezit cu o ofertă uriașă pe masă

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Niță a primit propunerea unei prelungiri de contract cu Gaziantep, după ce și-a anunțat plecarea de la club.

Portarul român se află la gruparea turcă din septembrie 2023, când a fost adus la insistențele lui Marius Șumudică.

Răstunare de situație în cazul lui Florin Niță, după ce și-a anunțat plecarea de la Gaziantep

Florin Niță a fost foarte activ pe parcursul acestui sezon și și-a ajutat formația, Gaziantep, să se salveze de la retrogradare. După meciul în care echipa și-a asigurat participarea în următorul sezon al Superligii Turciei, împotriva celor de la Pendikspor, 1-0, goal-kepeer-ul și-a anunțat plecarea de la club.

Conducerea celor de la Gaziantep nu a fost încâtată de decizia fotbalistului și a forțat o posibilă rămânere a acestuia pe Kalyon. Astfel, deși contractul îi expiră în această lună, Florin Niță se află în negocieri cu oficialii grupării turce, potrivit publicației Olaymedya.

  • În acest sezon, Florin Niță a evoluat în 35 de partide, a primit 49 de goluri și a reușit ca în nouă partide să nu încaseze niciun gol.
  • Cota de piață a goal-keeper-ului este de 225 de mii de euro, conform Transfermarkt.

Cum și-a anunțat Florin Niță plecarea de la Gaziantep

După salvarea de la retrogradare, Florin Niță a decis să își anunțe plecarea de la Gaziantep. Internaționalul român a mulțumit public colaboratorilor săi, inclusiv românilor Marius Șumudică și Florin Tene, pentru munca depusă împreună pe parcursul acestui sezon. Portarul a avut cuvinte de laudă la adresa suporterilor formației de pe Kalyon, luându-și adio de la aceștia.

„E momentul pentru mulțumiri! E momentul să spun: mulțumesc, Gaziantep!

Am petrecut un sezon fantastic la Gaziantep, am muncit, ne-am dăruit, ne-am încăpățânat să credem în șansa noastră, iar la final ne-am atins obiectivul! Așadar, vreau să le mulțumesc celor împreună cu care am reușit acest lucru.

Le mulțumesc antrenorilor cu care am lucrat în acest sezon, Marius Șumudică, Selciuk Inan, Florin Tene și Hakan Bolut, staff-ului medical, maseurilor, oamenilor din club, dar și directorului sportiv și președinților.

Le mulțumesc colegilor pentru această călătorie minunată, cu urcușuri și coborâșuri, ca un roller coaster. Sunt mândru de ce am reușit.

Iar la final, dar nu in ultimul rând, le mulțumesc din suflet fanilor Gaziantep, fără voi n-am fi reușit nimic! Ați fost magnifici! Ați fost minunați! Ați fost suporteri adevărați! Echipa vă merită, așa cum și voi meritați o echipă pe măsura dragostei voastre!

Cu respect, Florin Niță!”, a scris Florin Niță, pe rețelele sociale.

Programul României la EURO 2024

Edi Iordănescu a conturat lotul pe care îl va folosi pe parcursul turneului final, iar Florin Niță face parte din lista celor 26 de jucători care vor merge în Germania.

România face parte din Grupa E a Campionatului European ce va avea loc în Germania, în această lună, unde va întâlni Belgia, Ucraina și Slovacia. Deși selecționata lui Edi Iordănescu are cel mai slab lot cotat din întregul turneu, potrivit Transfermarkt, gândul României este de a se califica în fazele eliminatorii ale competiției.  Acesta este programul „tricolorilor” în faza grupelor Campionatului European 2024:

  • România – Ucraina, 17 iunie, Munchen, Olympiastadion.
  • România – Belgia, 22 iunie, Koln, RheinEnergie Stadion.
  • România – Slovacia, 26 iunie, Frankfurt, Deutsche Bank Park.
Publicat: 01 06. 2024, 13:19