Raț a rămas fără antrenor. Angelos Anastasiadis, demis de la PAOK Salonic

 Tehnicianul Angelos Anastasiadis a fost demis din funcția de antrenor principal al echipei elene PAOK Salonic, unde este legitimat fundașul român Răzvan Raț, a anunțat, luni, L’Equipe.

Anastasiadis, în vârstă de 62 de ani, a fost demis după ce PAOK Salonic a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Asteras Tripolis.

Interimatul până la finalul sezonului va fi asigurat de Giorgios Georgiadis (43 de ani), care a fost secundul lui Anastasiadis.

După disputarea a 27 de etape din campionatul Greciei, PAOK Salonic ocupă locul al treilea, cu 51 de puncte, la zece puncte în urma echipelor Olympiakos Pireu și Panathinaikos Atena.

 

Publicat: 16 03. 2015, 12:43
Actualizat: 16 03. 2015, 12:44