Jucătorii lui Mircea Lucescu sunt din ce în ce mai atractivi pentru granzii din vestul Europei. După ce au reușit să-l vândă pe Cigrinski la Barcelona, cei de la Șahtior sunt aproape de o nouă lovitură. Cotidianul AS a scris astăzi despre transferul lui Răzvan Raț la Real Madrid. Lucescu este conștient de șansa pe care o are internaționalul român și nu se opune transferului. Chiar dacă diferența dintre Primera Division și campionatul Ucrainei este evidentă, antrenorul Șahtiorului consideră că Raț ar face față fără fără probleme.
„Ar fi excelent ca Raț să ajungă la Real Madrid, sunt foarte bucuros și mulțumit că există interes din partea spaniolilor. Răzvan ar face față în Spania fără nicio problemă, cu ce e mai prejos Șahtior Donețk față de Real Madrid? E diferit campionatul în care evoluează cele două echipe, dar în rest suntem cam la același nivel. Nu am vrut să-i dau drumul lui Raț la o echipă sub nivelul lui Șahtior, dar poate va pleca acum, jucătorii trebuie dați atunci când sunt ceruți. Nu mă opun plecării lui Raț, mai ales că are o vârstă. Răzvan e un jucător care are experiență internațională vastă, nu se accidentează și ar fi o satisfacție imensă pentru mine ca el să plece la Real Madrid”, a spus Mircea Lucescu pentru NewsIn, citat de Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER