Raț crede că Rădoi nu va reveni la națională: „După cum îl cunosc, își va menține decizia”

Fundașul naționalei României, Răzvan Raț, vorbește pe blogul
personal despre perioada bună pe care o traversează la echipa de
club, dar și despre amicalul cu Italia pe care prima reprezentativă
îl va disputa miercuri, la Klagenfurt.

„Traversăm o perioadă foarte bună și este important că
reușim să ne păstrăm concentrarea indiferent de numele
adversarului. Nu ne este ușor în Ucraina pentru că toate echipele
se apără împotriva noastră. Suntem în grafic până în acest moment,
însă nu suntem calificați și din punct de vedere matematic în Liga
Campionilor. În campionat mai avem de disputat încă două etape până
la finalul anului și sper să adunăm în continuare numai
victorii.

Cât despre meciul naționalei, e mai puțin important dacă Raț va fi
sau nu căpitan la echipa națională. Pentru mine este o onoare să
fiu printre cei care au șansa să joace pentru România! Cred că ar
trebui să ne gândim mai mult la rezultatele echipei naționale.
Suntem într-o situație în care avem nevoie de un rezultat pozitiv
cu Italia pentru moralul nostru, pentru meciurile oficiale de anul
viitor. În ultima vreme nu am obținut ce ne-am propus. O să
încercăm să anulăm atuurile Italiei și să ne impunem
jocul!”

Raț a vorbit și despre absențele lui Rădoi și Mutu de la echipa
națională:

„Mutu este un jucător foarte ambițios, îl cunoaște toată
lumea. Îmi pare rău că s-a accidentat. Ă‚sta este fotbalul, dar cu
siguranță va avea ocazia să revină la echipa națională. În ceea
ce-l privește pe Mirel, doar el poate să decidă! După cum îl
cunosc, cred că își va menține decizia, însă echipa națională are
nevoie de experiența lui”
.

Publicat: 15 11. 2010, 14:46
Actualizat: 15 11. 2010, 15:02