Raț, prezentat oficial la Rayo: „Am avut și alte oferte, dar am luat decizia cu sufletul”

Fundașul Răzvan Raț a fost prezentat oficial la Rayo Vallecano și a declarat că a luat decizia de a reveni la echipa spaniolă cu sufletul, deoarece s-a simțit foarte bine în perioada în care a mai evoluat la gruparea din Madrid.

Am luat decizia cu sufletul, pentru că în timpul în care am mai fost aici am fost foarte fericit. Am avut alte oferte, dar am ales cu sufletul și de asta am decis să revin la Rayo. Mă simt foarte bine, dar depinde de antrenor dacă voi juca în meciul cu Valencia. Nu cred că acești doi ani sunt ultimii din carieră. Sper să fac o figură frumoasă și să mai rămân până când mă vor lăsa genunchii. Le mulțumesc președintelui și antrenorului că mi-au oferit șansa de a reveni. Este important că mi-au dat ocazia de a evolua la 34 de ani. Sunt foarte bucuros să joc la Rayo”, a declarat Raț, conform site-ului oficial al clubului spaniol.

Fundașul Răzvan Raț, care a evoluat ultima dată la PAOK Salonic, a semnat un contract pentru două sezoane cu gruparea Rayo Vallecano. Răzvan Raț a mai evoluat în 2014 la Rayo Vallecano, în 10 partide, înainte de a se transfera în Grecia.

În vârstă de 34 de ani, fundașul stânga al echipei naționale a jucat în cariera sa la formațiile FCM Bacău, Rapid București, Șahtior Donețk, West Ham, Rayo Vallecano și PAOK Salonic.

În această vară, conducerea clubului PAOK Salonic i-a transmis

Publicat: 22 08. 2015, 11:28
Actualizat: 22 08. 2015, 11:29