Fundașul Răzvan Raț a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Daily Express, că își dorește să salveze de la retrogradare pe West Ham United, iar fanii și familia sa să fie mândri de evoluțiile sale.
„Sunt unele clauze și condiții în contractul meu, dar un lucru este sigur, contractul meu se termină dacă West Ham retrogradează. Voi lupta să păstrez pe West Ham în Premier League. Am o soție și o fată de trei ani de care trebuie să am grijă. Dar încerc să îmi țin familia departe de ceea ce fac. Ele trebuie să știe doar partea bună a meseriei mele. Ele trebuie să simtă doar partea bună a fotbalului. Asta e meseria mea, încerc să fac ce e mai bine pentru mine și familia mea, dar și jucătorul pe care fanii vor să-l vadă. Vreau ca familia mea să citească în ziare ce evoluție bună a avut Răzvan Raț„, a spus internaționalul român.
Răzvan Raț a povestit în interviul acordat Daily Express problemele materiale pe care familia sa le-a avut când el era junior, dar și cum s-a maturizat mai repede. „Sper că părinții mei sunt mândri. Am început de jos de tot și am realizat lucruri pe care uneori nu îmi imaginez că am putut să le fac. Am fost crescut într-o manieră bună și am câștigat 15 trofee cu Rapid București și Șahtior Donețk. La 13 ani am plecat într-un oraș mare să joc pentru echipele de juniori ale Universității Craiova. Trebuia să am grijă de mine deoarece trăiam singur. În acea perioadă, apucam să îmi văd părinții de câteva ori pe an. Provin dintr-o familie săracă, așa că părinții nu aveau bani să vină să mă vadă sau să îmi cumpere bilete ca să mă întorc acasă. Trăiam într-o cameră de cămin și o împărțeam cu patru oameni. Dar eu aveam doar 13 ani, iar ceilalți erau adulți. A fost destul de dificil să trăiesc cu oameni mai mari decât mine, pentru că nu aveam lucruri comune. Eram cel mai tânăr și băiatul care trebuia să facă totul în cameră. Curățenie, totul. Aceasta era principala mea ocupație. Dar a fost o bună experiență pentru mine, pentru că mi-a dat puterea să îmi realizez obiectivele„, a completat Raț, care a precizat că antrenorul de la Craiova îl numea „micul țăran”.
Răzvan Raț (32 de ani) s-a transferat în această vară de la Șahtior Donețk la West Ham United, după 10 ani petrecuți la gruparea ucraineană. El a mai evoluat pentru Rapid și FCM Bacău.
În acest sezon, el a evoluat în 15 partide de Premier League.
FACEM LUMINĂ‚ ÎN SPORT! Aprinde în această noapte lumina dacă te uiți la meciul Halep – Cibulkova. Detalii AICI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER