Raul e „meserie”! Evoluția lui Rusescu a declanșat „Revoluția” la Sevilla: „Sunteți inutili!” Reacții geniale ale fanilor

Evoluția lui Raul Rusescu, care a marcat două goluri pentru Braga în victoria cu Guimaraes, scor 3-0, a fost apreciată atât de fani, cât și de antrenorul Jesualdo Ferreira

  • Fanii Sevillei consideră că clubul favorit l-a pierdut mult prea ușor pe atacantul român de 25 de ani

După ce nu a jucat decât 316 minute pentru Sevilla, fiind împrumutat la Sporting Braga la finalul lunii decembrie, Raul Rusescu a „explodat” la formația portugheză. Conștient că trebuie să exceleze pentru a se impune în atacul formației portugheze, Rusescu a debutat în forță și a marcat o „dublă” la primul meci în tricoul noii sale echipe în campionatul Portugaliei, în victoria, scor 3-0, cu Guimaraes.


Rusescu e deja regretat de fanii Sevillei, care l-au îndrăgit în momentul în care a semnat cu formația andaluză

Grande Raul Rusescu”

Imediat, fanii Bragăi au explodat pe Twitter, lăudând formația preferată pentru mutarea realizată în urmă cu câteva zile. „Grande Raul Rusescu”, „Vamos Pufulete” sau „Rusescu a avut un debut excelent, cu o dublă”, au scris pe Twitter fanii echipei aflate pe locul 6 în campionatul portughez. Jurnalistul Tom Kundert, de la site-ul portugoal.net, a apreciat și el evoluția românului de 25 de ani, considerând debutul lui Rusescu în Liga Sagres drept unul „briliant”. Asta în timp ce fanii Sevillei au criticat dur formația favorită, pe care au considerat-o lipsită de experiență: „Emery, ești un INUTIL. Cum l-ai lăsat pe Rusescu să plece”, „Nu cred că Rusescu a fost criticat, chiar dacă a jucat doar câteva minute”, s-au plâns suporterii andaluzilor.

Antrenorul l-a plăcut!

Și antrenorul lui Braga, Jesualdo Ferreira, s-a declarat încântat de evoluția jucătorului român. „Raul Rusescu știe meserie. Nu a fost o surpriză pentru noi, l-am văzut la antrenamente și știam ce putea”, a spus tehnicianul portughez. Totuși, jurnalistul Vasco Mota Pereira, specializat în analize tactice, consideră că Rusescu nu trebuie judecat după un singur meci de campionat. „E greu de crezut că Rusescu va mai avea atâtea spații ca în meciul cu Guimaraes. A jucat bine, dar e prematur să emitem judecăți de valoare după un singur meci, chiar și cu două goluri înscrise. Va putea respira în viitorul apropiat cu această dublă, dar merită menționat că s-a înțeles foarte bine cu colegii săi”, a scris Pereira pentru Portugoal.net.

Publicat: 11 01. 2014, 11:27
Actualizat: 11 01. 2014, 11:29